de Marian BOBOC
Duminică, 13 septembrie, cu 4 zile înainte de împlinirea a 26 de ani de la trecerea la cele veşnice a scriitorului petrilean Ion D. Sîrbu, neobositul Ion Barbu şi ai săi ortaci (de fapt, inepuizabilii voluntari de la Casa Memorială „Ion D. Sîrbu”) au pus-o, specialitatea casei, nu-i aşa?!, de un happening. A fost o zi frumoasă, pe care mergea de minune „Wonderful life”.
„Bătrâne, ce faci duminică?”, mă întreabă sâmbăta trecută la telefon Ion Barbu. „Păi, ziarul, una, alta…”. „Te invit, duminică, la orele 10, la ceva ce nu ai mai văzut: la o expoziţie. Doar atât pot să spun acum… Va dura doar 20 de minute”. Incitat de aerul misterios al artistului petrilean, dar şi de rezonabilitatea temporală a evenimentului, ajung duminică în casa memorială. După o cafea oferită cu generozitate de gazde, am purces la lucru. Adică, la sărit gardul. Căci, pentru a ajunge la locul happeningului, în parcul de lângă laterala casei, trebuia sărit gardul. Cum, necum, au ajuns la locul cu pricina vreo 20 de voluntiri. Domni, doamne şi domniţe. Cu toţii s-au aşezat într-un cerc (nu are de a face cu celebrul banc cu miliţienii Petrilei). Chiar dacă grosul voluntirilor l-a reprezentat partea femeiască, şi bărbaţii au fost nevoiţi să evolueze la bară. Nu râdeţi, căci chiar aşa s-a întâmplat… Fiecare participant a ţinut vreo două ceasuri bara pe verticală. Barele verticale au fost cuplate, apoi, cu alte bare pe orizontală şi sus şi jos şi întărite cu sfoară. Operaţiunile nu au fost atâta de simple pe cât le descriu. La un moment dat, a fost nevoie de scări şi de cretă. Atunci s-au pus în mişcare volintirii, care au adus, de unde au putut, câteva bucăţi de cretă care iute au fost înghiţite de lăcomia asfaltului. După epuizarea stocului legal constituit de cretă s-a atentat la integritatea unui bolţar de PBC, care a fost spart minereşte. Ei bine, liniile trase cu BCA-ul, iertată-mi fie directeţea exprimării, nu au mai putut fi supte de perversul asfalt…
La un moment dat, când oboseala se citea pe feţele voluntarilor, construcţia s-a încheiat. Era fix ora 12. Pe acest schelet metalic circular, căci asta a fost finalitatea, s-a purces la întinderea unui uriaş poster, în care se călcau pe mutre celebrităţi de ieri şi de azi, alături de anonimi din zilele noastre… La final, ne-am fotografiat, vorba cântecului, lângă cine ne-a fost drag. Eu, de pildă, lângă Che Guevarra. Aşa, ca să mă vadă toată ţara.
P.S. Acţiunea nu a durat 20 de minute cum greşit m-a informat Ion Barbu, ci de vreo 5-6 ori mai mult. Acest fel de apreciere a timpului dovedeşte încă o dată optimismul incurabil al artistului român.
P.S.1 Instalaţia montată în parcul de la Petrila a fost provizorie. Punctul final al happening-ului va fi Iaşiul. S-a vrut întâi ca instalaţia să fie montată la Petroşani, unde să şi rămână pe veci. Adică, doar Ion Barbu a vrut, a propus, a fost refuzat. Aşa că acum se vor bucura moldovenii de ce au ratat petroşenenii…
