La Societatea Națională de Închideri Mine Valea Jiului SA / Paza bună trece primejdia rea…

246
de Mihaela PETROŞAN
La sfârşitul anului trecut, Societatea Națională de Închideri Mine Valea Jiului SA a atribuit un nou contract pentru paza obiectivelor, bunurilor şi valorilor pentru sucursala Mina Petrila.
Tipul de achiziție folosit de societate a fost negociere fără anunț de participare.
Justificarea alegerii procedurii de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare ar fi o situație de urgență extremă survenită în urma unor evenimente care nu puteau fi prevăzute de autoritatea contractantă, în conformitate cu condițiile stricte stabilite în directivă.
În fapt, contractul de pază la Petrila a fost atribuit în 29 decembrie 2015, el fiind câştigat de Swat Force International Bucureşti. Valoarea totală finală a contractului a fost de 162.751,68 lei, fără TVA. Mai trebuie spus că, în data de 18 decembrie 2015, aceeaşi firmă câştiga şi contractul pentru Paza obiectivelor, bunurilor şi valorilor pentru sucursalele Mina Paroşeni şi Mina Uricani. Şi în acest caz a fost folosită procedura negocierii fără anunț de participare. Valoarea acestui contract a fost egală cu cea a estimărilor, respectiv 432.643,68 lei fără TVA.

Comenteaza

Comenteaza