Legislativul petrilean, de acord cu mărirea prețului la apă

197

Reprezentanții administrației locale petrilene au luat o decizie în privința creșterii prețului la apă. Nu acuzele celor din legislativul petroșănean au influențat această hotărâre, ci faptul că trebuie să se respecte acel contract de finanțare.

„Am discutat cu reprezentanții Consiliului Local Petrila despre ajustarea prețului la apă conform contractului. Le-am explicat că acest proiect este în toată Valea Jiului și că administrațiile locale vor fi nevoite să scoată bani de buzunar și să-i returneze”, a declarat, pentru GDD, Ilie Păducel, primarul orașului Petrila.

Primarul mai spune însă, că deși au acceptat acest lucru, tot consideră că acel contract trebuia respectat la timp și că acum nu s-ar mai fi ajuns la o astfel de creștere bruscă, care îi va afecta cu siguranță pe locuitorii Văii Jiului. Edilul mai spune că Asociația de Dezvoltare Intercomunitară trebuia să se ocupe de această problemă și să nu se ajungă la o astfel de situație, care nu este favorabilă nici pentru administrații, nici pentru cetățeni.

Contractul de finanțare de 40 de milioane de euro, iar recent Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice și Uniunea Europeană s-au sesizat în legătură cu nerespectarea acestuia.

Astfel în anul 2015 se anunță o creștere a prețului apei, urmând ca în următorii ani locuitorii Văii Jiului să fie nevoiți să scoată mai mulți bani din buzunare pentru plata utilităților.

Iulia BĂLUȘĂ

Gazeta de dimineata

Comenteaza

Comenteaza