PETRILA. „Meseria – brățară de aur” a debutat la sediul pompierilor

285
Elevii din învățământul primar au participat, joi, la o acțiune organizată la sediul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Petrila. Cei mici au învățat ce înseamnă să fii pompier și paramedic. Au primit informații legate de ce înseamnă această meserie, dar și cum să prevină anumite stituații.
„Am avut o acțiune cu elevii de la Școala Gimnazială Nr.5 Petrila la sediul nostru din Petrila. Au participat în jur de 180 de copii la acțiune. Pentru început am ținut o oră deschisă la școală în care am discutat cu ei despre ceea ce înseamnă pompieri, Smurd, serviciu 112, dar și despre activitatea noastră de zi cu zi. Această acțiune s-a mutat după aceea în sediul nostru de la Petrila, unde cei mici au văzut cum arată sediul și echipamentele noastre”, a declarat pentru GDD, Neculai Alexandrescu, șeful Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Petrila.
„Acțiunea de astăzi face parte din programul „Meseria, brățară de aur”, iar ca primă meserie am ales cea a pompierilor. Copiii s-au bucurat foarte mult de această acțiune, s-au urcat în mașina pompierilor, au stropit cu apă și și-au măsurat oxigenul în autospeciala Smurd. Urmează să desfășurăm o altă acțiune cu cei mici, la poliție, în cabinetele medicale și o acțiune în natură în care vor învăța cât de important este să protejăm mediul înconjurător”, a declarat Carmen Avram, profesor învățământ primar la Școala Gimnazială Nr.5 Petrila, structura Colegiului Tehnic Constantin Brâncuși.
Cei mici s-au declarat încântați de această meserie și abia s-au dezlipit de mașinile pompierilor, dar și de echipamentele din ambulanță. Aceștia vor vedea în cadrul aceluiași program despre meseria de polițist și medic.
Iulia BĂLUȘĂ

Comenteaza

Comenteaza