DISTRIBUIȚI

Fostul ministru al Tineretului și Sportului, Monica Iacob-Ridzi, a renunțat la cererea de întrerupere a pedepsei judecată la Tribunalul Ilfov. Fostul ministru acuză președinta comisiei de experți de la Institutul Național de Medicină Legală și spune că va depune o altă cerere de întrerupere a pedepsei la Cluj, unde speră să găsească ”medici corecți„.

”Am crezut că, dincolo de afirmaţiile preşedintei comisiei de expertiză, mai există o umbră de corectitudine. Mi-am imaginat că vorbele acesteia, din ziua în care a văzut pentru prima dată actele mele medicale, nu reprezintă expresia convingerilor deja formate. (…) Este trist să constat că nu am avut, niciodată, nicio şansă reală, pentru că această persoană, în mâinile căreia viaţa mea s-a aflat, devoalată de orice secrete, m-a privit ca pe o pierdere colaterală a sistemului. Mi-a spus de la început că o mare parte din bolile mele sunt cronice, “fără leac”, iar întreruperea pedepsei nu e o rezolvare întrucât afecţiunile mele sunt incurabile. Cu alte cuvinte, ori la închisoare, ori acasă, tot mor la un moment dat. Mi-a mai spus că stresul este la fel. Şi la puscărie şi acasă şi la serviciu. Nu-mi venea să cred ce aud”, arată Monica Iacob-Ridzi într-o postare de pe blogul personal.

Fostul ministru susține că șefa comisiei a ignorat o mare parte din recomandările prescrise de cei opt profesori doctori care au consultat-o în cadrul expertizei.

”Practic, deşi medicii care m-au consultat mi-au prescris să urmez anumite proceduri, să respect anumite recomandări, sa fac anumite investigaţii, pe care evident nu le pot face nici în penitenciar, nici în vreun spital, aceste recomandări au fost “uitate” în concluziile expertizei”, mai spune Monica Iacob-Ridzi.
Potrivit fostului ministru, formulele neclare folosite în concluziile raportului ”reduc la ridicol caracterul de „certitudine ştiinţifică” al conţinutului lor şi sunt de natură să inducă în eroare instanţa cu privire la situaţia mea reală, motiv pentru care am decis să renunţ la cererea de întrerupere a executării pedepsei”.
”Voi depune o nouă cerere la Cluj, în speranţa că acolo voi întâlni medici corecţi. Am sperat că recuzarea preşedintei comisiei de expertiză de la I.N.M.L. va face posibilă o evaluare corectă a situaţiei mele”, mai arată Monica Iacob-Ridzi.

 

Fostul ministru mai spune că va depune o plângere penală împotriva preşedintei comisiei de expertiză de la I.N.M.L., ”pentru că nimic din ceea ce profesorii care m-au examinat au constatat şi recomandat nu a avut ecou. Unele recomandări au fost „uitate”, altele n-au avut urmări, deşi, fără dubiu, în situaţia în care mă aflu, nu le pot respecta”.

Prin aceeași postare pe blog, Monica Iacob-Ridzi face din nou un apel public la președintel Klaus Iohannis, pe care îl roagă ”să facă un gest de supremă conştiinţă, de clemenţă, şi să accepte cererea mea de graţiere, a carei admitere ar fi pentru mine diferenţa între viaţă şi moarte, care mi-ar permite sa respect în libertate recomandările medicale şi mi-ar da şansa să pot avea grijă de cei doi copii mici şi bolnavi, pe care îi am”.

În cursul zilei de miercuri, instanța de la Tribunalul Ilfov a luat act de retragerea cererii depusă de fostul ministru al Tineretului și Sportului.

Monica Iacob-Ridzi este condamnată la 5 ani de închisoare cu executare pentru fapte de corupție comise în dosarul 2 Mai.

Mihaela MIHAI

Gazeta de dimineata

Comenteaza

Comenteaza