Mulţumiri dublate de atenţionări. Taximetriştii şi maxi-taximetriştii din Petrila, rugaţi să respecte legea

222

Până pe data de 1 martie pe traseul Petroşani – Petrila ar trebuie să fie desemnată noua firmă care să deţină licenţa pentru transportul de persoane în comun. Până atunci, însă, vechii transportatori, uniţi într-o asociaţie asigură din acest punct de vedere traseul.

A fost nevoie de un scandal fără precedent, culminat cu depunerea licenţei de transport de către firma deţinătoare, pentru ca lucrurile să intre pe un făgaş cât de cât normal pe traseul Petroşani – Petrila. Viceprimarul oraşului Petrila, Vasilică Jurca, le-a mulţumit taximetriştilor care timp de mai multe zile au asigurat în regim de maxi – taxi transportul elevilor şi al navetiştilor şi i-a rugat, ca, în continuare, să respecte legislaţia în vigoare. Cu alte cuvinte, să se întoarcă la activitatea de taximetrie pentru care sunt licenţiaţi, mai ales că retragerea de pe traseu a microbuzelor firmei care asigura transportul de persoane a avut la bază nemulţumiri legate tocmai de practica unor taximetrişti care circulau în regim de maxi – taxi, o practică cel puţin neconcurenţială.

„Am avut, într-adevăr o discuţie cu taximetriştii, cărora le-am mulţumit că ne-au sprijinit în perioada în care maxi – taxiurile nu au fost pe traseu şi i-am rugat să respecte legea. Într-adevăr, au existat acele acuzaţii, dar şi ei îi acuză pe unii şoferi de pe mai – taxi că opresc nu numai în staţii, ci oriunde pe traseu unde un călător le face semn cu mâna”, a declarat Vasilică Jurca.

Pe de altă parte, taximetriştii vor două staţii distincte, unde să poată staţiona: una la Brujan şi una în zona Căprioara, unde este amenajată o staţie, însă mult prea aproape de cea de maxi – taxi. Operatorii de taxi au solicitat administraţiei publice locale să se găsească soluţiile legale pentru rezolvarea acestei doleanţe. Şi cei care asigură acum transportul de persoane în regim de maxi – taxi au fost chemaţi la discuţii de viceprimarul oraşului Petrila şi li s-a pus şi lor în vedere să respecte legea. De-a lungul timpului au fost sesizări conform cărora călătorii sunt nevoiţi să circule înghesuiţi, în picioare, ori că unii şoferi nu iau în considerare tichetele emise de primărie pentru persoanele cu handicap ori pentru pensionari.

„Mi-au spus că se vor confirma. Sperăm să nu mai avem probleme”, a precizat viceprimarul Petrilei.

Situaţia fără precedent de la Petrila, apărută după ce operatorul de transport în comun şi-a depus licenţa de transport, a generat, în sfârşit, luări de poziţie din partea celor care ar trebui să vegheze la respectarea legii, atât de o parte, cât şi de alta. La Petroşani, de exemplu, factorii responsabli le-au pus în vedere taximetriştilor care fac curse către Petrila să nu staţioneze în staţiile de maxi – taxi pentru că este ilegal.

Între timp, Consiliul Judeţean Hunedoara pregăteşte o nouă licitaţie pentru traseul Petroşani – Petrila, iar până în data de 1 martie, potrivit unor informaţii, ar trebui să fie desemnat noul deţinător de licenţă.

Carmen COSMAN – PREDA

Gazeta de dimineata

Comenteaza

Comenteaza