Panou informativ, la îndemâna cetățenilor

318

Petrilenii au din această săptămână un ghid pentru orientare. Un panou de informare turistică este deja în atenția cetățenilor care se opresc în dreptul lui pentru a studia zonele mai puțin cunoscute ale orașului.

Reprezentanții administrației locale se pregătesc pentru momentul când Petrila va fi un oraș turistic, odată cu montarea acestui panou. Panoul informativ conține harta Petrilei, unde sunt marcate toate instituțiile publice și căile de acces înspre traseele turistice, Petrila fiind o zonă de unde se poate ajunge și pe Transalpina.

„Am montat de vreo două zile panoul informativ pentru turiști și pentru cetățenii orașului Petrila. Este un panou pe care sunt marcate principalele obiective turistice și instituțiile importante ale orașului. Mi se pare că este un lucru benefic pentru oraș și era chiar necesar un astfel de panou informativ și mă bucur că deja am văzut cetățenii că sunt interesați și se opresc în fața panoului”, a declarat, pentru GDD, Ilie Păducel, primarul orașului Petrila.

Petrilenii, dar și turiștii vor avea un panou orientativ ce conține și un scurt istoric al orașului. Acesta va ajuta la promovarea orașului și a zonelor montane turistice, Petrila fiind un oraș prin care se poate tranzita înspre mai multe obiective turistice. Reprezentanții administrației locale spun că suma la care se ridică costurile acestui panou publicitar este în jur de 1.500 de lei.

Iulia BĂLUȘĂ

Gazeta de dimineata

 

Comenteaza

Comenteaza