
de Corneliu BRAN
Chiar dacă cazurile de vandalism faţă de mobilierul stradal au mai scăzut la Petrila, ele n-au dispărut şi nu vor dispărea din rândurile tinerilor sub 18 ani.
Un exemplu în acest sens s-a întâmplat vinerea trecută, când, pe fondul consumului de alcool, băut într-un parc dintr-o zonă destul de centrală a oraşului, patru tineri s-au apucat de distrus cu voinicie o filigorie.
„În urma unei sesizări primită la dispecerat, vineri, 12 februarie, în jurul orelor 17:00, o patrulă mixtă, formată din poliţişti şi poliţişti locali, s-a deplasat în Parcul Pensionarilor din zona fostei popicării, unde, pe fondul consumului de alcool şi a teribilismului, un grup de patru minori s-au apucat să rupă partea superioară a filigoriei unde stăteau. Până la apariţia patrulei, tinerii au apucat să rupă filigoria pe o suprafaţă de circa 80-90 de centimetri. După constatarea acestui lucru nedorit şi după ce patrula a sesizat faptul că tinerii minori au consumat în loc public băuturi alcoolice, aceştia au fost invitaţi la sediul Poliţiei oraşului Petrila, unde au fost legitimaţi în vederea stabilirii identităţii şi a adresei unde locuiesc, fiind întrebaţi şi ce i-a făcut să distrugă. Normal că n-au avut nicio motivaţie… Toţi cei patru au fost sancţionaţi contravenţional pentru consumul de băuturi alcoolice în loc public, conform unei hotărâri de consiliu local ei fiind amendaţi, fiecare, cu suma de 200 lei (plătibilă la jumătate în 48 de ore). Pe Legea 61 părinţii vor fi traşi la răspundere şi sancţionaţi, de asemenea, cu sume cuprinse între 500-1.000 lei, cât prevede legea, iar tinerilor li s-a întocmit dosar penal. Dar, pentru că sunt minori, ei de data aceasta vor scăpa. După stabilirea prejudiciului, tot de la părinţii lor va fi recuperată şi suma de bani necesară reparaţiei stricăciunii aduse filigoriei. Recomandăm pe calea aceasta părinţilor petrileni să fie mereu atenţi unde merg minorii, mai ales seara şi noaptea, dar şi de ce anturaj au parte în timpul liber sau la şcoală. Facem un apel, încă o dată pe calea acestui cotidian, ca să-şi supravegheze mai atent minorii, evitându-se în acest fel astfel de lucruri neplăcute, în care copiii şi părinţii au numai de suferit după astfel de fapte reprobabile, fapte antisociale venite pe fondul consumului de alcool, care pot să ajungă şi întracolo încât să distrugă viitorul şi sănătatea unui astfel de tânăr”, ne-a declarat poliţistul local Nicolae Mihăilă.
