
Reacţie rapidă a autorităţilor petrilene în problemele semnalate de la Petrila, pe strada Tudor Vladimirescu, zona blocurilor 36 B şi 36 C. Vasilică Jurca trebuie să nu uite că nu se află în fruntea Petrilei doar ca să își contabilizeze pe card succesele. Trebuie să pună și osul la treabă, mai ales că în Petrila sunt destule de făcut pe tărâm edilitar. Că de aceea a investit încredere PSD în el: să facă treabă. (ZVJ)
Bine ar fi ca acest gunoi selectat să se ridice măcar la două zile!
După apariţia articolului publicat de ZVJ, cu nemulţumirile mai multor cetăţeni din zonă, a şi fost montat acolo, chiar în apropiere de intrările în scările blocurilor respective, un modul de colectare selectivă a deşeurilor. Care arată bine în peisaj şi chiar dacă se mai umple câte un recipient, măcar nu mai cade gunoiul pe jos. Bine ar fi, ne spun asta şi locatarii, ca de la aceste module să se colecteze deşeurile la 24 de ore, maxim 48 de ore, deoarece ele se umplu rapid, ţinând cont că deservesc foarte multe apartamente, plus o serie de spații comerciale de la parterul blocurilor, vreo 6-7 la număr.
Am trecut pe-acolo şi am văzut că aceste containere, într-adevăr, erau pe jumătate pline, iar ceasul nu era nici 10:00. I-am comunicat şi energicei și implicatei în problemele urbei doamne Doiniţa Bălănescu, director la Edil Sal Prest, dar şi viceprimarului Dorin Curtean. Fiecare ne-a spus că ţine cont de acest aspect şi se va face ce trebuie, cu un program de ridicare a deşeurilor stabilit şi care să se şi respecte.
În legătură cu aruncatul
cartoanelor, firmele respective ar trebui să preia modelul „Penny”, să le lege frumos în baloţi mai mari sau mai mici, iar când vin cei ce colectează să le ia fain frumos şi să le ducă de-acolo unde trebuie…
Aşa ar fi civilizat, cum tot civilizat ar fi să nu se mai arunce mâncare şi produse alimentare stricate în containerele ce deservesc populaţia! Acestea ar trebui să fie depuse în containere speciale, metalice sau dintr-un material rezistent, etanşate, care nu ar mai face posibilă apropierea şobolanilor, pisicilor, câinilor sau a oamenilor străzii, astfel posibilitatea de răspândire a unor boli grave, precum hepatita B, ar fi undeva spre zero. Aici există o legislație specială, nu înțelegem de ce nu se aplică.
Cetăţenii să nu mai fie nesimțiți
Revenind la modulul de colectare selectivă instalat în zona respectivă, dar şi în alte zone din Petrila ori din Vale, mai trebuie ca şi cetăţenii să facă ceea ce trebuie: să arunce în mod selectiv deşeurile. În cazul de faţă, am observat că mulţi locatari preferă să arunce, cu nesimțire, gunoiul menajer „la grămadă”, în containerele vechi ce au fost lăsate în zonă, fiind reamplasate exact pe locul unde spuneam că pe-acolo s-ar putea face o platformă specială, un ţarc, astfel încât vântul să nu mai ducă mizeriile de pe jos peste tot. Ca atare, locatarii respectivi – şi în plan general, populaţia – trebuie să înveţe, încet-încet, treaba asta cu selectatul deşeurilor menajere, altfel degeaba aceste module şi banii daţi pe ele, deloc puţini, să ne înţelegem. Educaţia aceasta trebuie făcută în primul rând de către instituţiile statului, instituţiile locale prin serviciile specializate. Ea nu se face de azi pe mâine, cum nici în ţările aşa-zis „supercivilizate” nu s-a terminat procesul educaţional în această privinţă.
Gura de canal a fost astupată, pericol în zona de joacă
În fine, tot la capitolul „aşa da”, gura de capac de canal a fost pusă la locul ei, astfel că nu mai prezintă pericol de accident pentru copii şi bătrâni.
În privința altor două probleme semnalate de noi (crearea unor locuri de parcare şi reabilitarea locului de joacă pentru copii din zona acestor blocuri), primarul Vasile Jurca ne-a spus şi a răspuns astfel şi locatarilor că „la anul, cu siguranţă, toate acestea vor fi prinse printr-un proiect, pentru care se va găsi finanţare. Şi nu numai acolo, ci şi prin alte părţi ale Petrilei, că mai sunt zone ca aceasta şi în alte cartiere…”.
Totuşi, n-am înţeles de ce domnul viceprimar (am reţinut de la primar că acesta se ocupă de amenajările de spaţiile verzi şi de spaţiile de joacă din cartiere) nu a trimis încă o echipă de doi-trei lucrători, care să vopsească puţin băncile şi să le repare, în condiţiile în care nu sunt decât doar vreo două-trei? Iar instalaţiile de joacă stricate, cum este şi toboganul acela ciuruit de rugină şi plin de apă, să fie scoase de-acolo, definitiv, ca nu cumva să mai prezinte în zonă un pericol pentru copiii năstruşnici şi nesupravegheaţi. Doamne fereşte de un accident! Vremea bună din aceste zile ar fi permis cu siguranţă să se facă toate acestea, fără sume importante de bani, ci doar cu o organizare mai bună…
Şi, foarte important, tot în atenţia viceprimarului şi tot legat de locul de joacă, măcar acel pericol de oţel ascuns în iarbă, din mijlocul acelui părculeţ, care poate răni genunchii unui copil care cade brusc, vorbim de acea bucată de instalaţie de hintă rămasă sau ce o fi, se putea scoate tot acum cu efort mic. Dar, poate, cine ştie, după montarea modului de containere speciale, urmează şi treaba asta… Aşa ar fi normal. De aceea nu ne grăbim „să dăm cu parul”, cum, odată ne spunea domnul primar (în loc să ne mulțumească, că fără articolele noastre edilitare, el chiar ar fi depășit de situația din teren), ne oprim doar să semnalăm. Iar cu „parul” poate dă altcineva, vreun haiduc rătăcit şi ascuns prin pădurile petrilene… Noi doar scriem şi răspundem celor ce ne solicită sprijinul. Nu, domnule primar Vasilică?