DISTRIBUIȚI

Apel la reflectie

Sunt doua saptamani de cand sunt in Penitenciar dintr-o grava eroare judiciara, doua saptamani de chin, de umilinta, de durere, de suferinta. Doua saptamani in care m-am simtit tot mai rau, doua saptamani in care medicul Penitenciarului – o doamna careia nu am ce sa-i reprosez – vazand cat imi este de rau, a facut eforturi sa ma trimita la un spital pentru investigatii ce imi sunt urgente si necesare avand in vedere bolile grave de care sufar.

Sistemul medical in Penitenciar nu este bine gandit. Asistenta medicala de specialitate este bine reglementata in lege, dar greu aplicabila in practica. Medicamentele sunt foarte putine, cele extrem de necesare lipsesc, daca medicamentele de care ai nevoie sunt sub forma de capsule sau plicuri, nici familia nu are voie sa le cumpere chiar daca ai reteta, fondurile pentru analize medicale sunt limitate… Toate acestea se intampla deoarece in ultimii 25 de ani in Romania toti cei care au fost la sefia ministerului justitiei au subfinantat Administratia Nationala a Penitenciarelor si cei care au facut unele reguli nu au trecut pe aici…

Pentru conditiile din Penitenciare nu sunt vinovati directorii penitenciarelor, pentru imposibilitatea efectuarii unor investigatii necesare detinutilor, nu sunt vinovati medicii din penitenciare. Vinovatii sunt cei care, subfinantand in mod constant Administratia Nationala a Penitenciarelor, au generat o situatie critica in acest moment. Ar trebui sa raspunda penal pentru asta. Asa prevede art. 5 alin. 2 din Legea 254/2013 !

Ma intreb cati oameni trebuie sa mai moara in penitenciare sau sa se imbolnaveasca grav, cate procese sa mai piarda Romania la CEDO pentru ca sa se faca ceva si pentru cei care, odata ajunsi in penitenciare sunt condamnati, a doua oara, la umilinta?

Condamnare primesc, deopotriva, si familiile detinutilor, si copiii lor care vin sa-si vada parintii in conditii improprii, greu de descris. Copiii mei au fost deja grav afectati de vizita cu dispozitiv de separare la care au avut dreptul. Si nu doar ai mei.

La acesti copii nu se gandeste nimeni? De ce trebuie pus un geam intre o mama si copiii ei de doar cativa anisori? Daca mama nu a fost acuzata de fapte de violenta, vizitele cu dispozitiv de separare pot fi considerate tratament inuman, o forma de “tortura” atat pentru mama cat si pentru copii, tratament interzis de lege.

Legat de conditiile din penitenciar, acestea nu pot decat sa-mi agraveze situatia medicala. Probabil vi le imaginati, au fost prezentate public de sotul si avocatii mei, pot sa va spun sigur ca nu asigura respectarea demnitatii umane cum prevede legea 254/2013 la art. 4.

Pot sa va spun ca nu am fost condamnata doar la o pedeapsa privativa de libertate. Am fost condamnata sa stau in frig, ma incalzesc – ca si celelalte detinute – cu sticle de apa incalzita la filtrul de cafea, am fost condamnata sa fac dus de 3 ori pe saptamana in cele 10 minute cat este apa calda acum (cele 10 minute le impart cu colega de camera pentru ca avem un singur dus – de fapt, o teava in loc de dus, dar ne bucuram ca niste copii cand o avem …).

Mai mult, am fost condamnata sa ma plimb maxim o ora pe zi intr-o “cusca” de aproximativ 10 m / 4 m in care cerul il vezi tot prin gratii acoperite cu plasa deasa. Sau am fost condamnata sa nu ma plimb deloc daca ora de “plimbare” se suprapune ca program cu ora de vizita … Mi s-a intamplat si asta. Si pentru ca, pe langa afectiunile grave pe care le am, sufar si de o forma grava de trombofilie, pe care nu o pot trata din cauza unei alte afectiuni pe care o am, boala Von Willebrand, singura varianta ca sa evit decesul prin trombembolie este in ceea ce ma priveste sa ma misc cat mai des. Prin urmare, fac sute de pasi pe lungimea de 3 m a celulei in care stau si ma rog la Dumnezeu in fiecare clipa sa nu mor in penitenciar cum au mai murit oameni bolnavi in penitenciarele din Romania.

Desi nu am voie sa stau langa persoane bolnave, racite sau cu alte infectii din cauza riscului de a mi se agrava bolile pe care le am din cauza lipsei imunitatii, acest lucru este imposibil in Penitenciar din cauza supraaglomerarii. Desi stau tot timpul cu masca de protectie, iau antibiotic de 26 de zile deja, pentru a preveni contactarea unei alte infectii pe langa pielonefrita de care sufar in acest moment, riscul de a contacta o alta infectie este mare si poate duce chiar la decesul meu.

Va rog public, Domnule Ministru al Justitiei, sa mergeti personal in penitenciare si sa vedeti conditiile in care sunt tinuti detinutii si in care lucreaza angajatii penitenciarelor. Poate atunci veti aloca mai multi bani celor care, nu din vina lor, sunt condamnati a doua oara odata ajunsi in penitenciare.

Sper, Domnule Ministru, ca nu ganditi ca: “asa le trebuie, au gresit, sa sufere. Nu trebuie sa investim in penitenciare”. Stiti, Domnule Ministru, moartea in chinuri este mult mai dureroasa si este o forma de tortura. Ori, pentru un om bolnav ca mine, condamnarea la inchisoare este de fapt o condamnare la moarte, pentru ca sistemul penitenciar, gestionat de Dumneavoastra, nu poate asigura mie si sutelor de detinuti din Romania, minimul de decenta si non-umilinta umana.

Este un apel la reflectie. Este un apel disperat. Inteleg sa imi duc crucea pana la capat. Insa inteleg sa vreau sa traiesc cu gandul la copiii mei, de care nicio “instanta”, de care nimeni nu ma poate desparti. Ei sunt, la urma urmei, singura determinare pe care o mai am.

Comenteaza

Comenteaza