DISTRIBUIȚI

Peste 500.000 de lei în pușculița membrilor CA de la Complexul Energetic Hunedoara

 

Răsplata politică se regăsește de cele mai multe ori în structura consiliilor de administrație ale diverselor societăți. Așa se face că în aceste poziții ajung oameni care nu au nimic în comun cu domeniul și care nu au altă menire decât de a folosi corect pinul de la card.

Consiliul de Administrație de la Complexul Energetic Hunedoara a reprezentat și el o miză pentru politicieni. Câte cinci nume se regăsesc lunar  pe lista celor care, la nivel teoretic, ar trebui să gestioneze zona decizională din această structură economică. După cum arată situația economică a CEH, aceste opt nume au reușit, incontestabil, să dezvolte o miniafacere proprie, indemnizațiile încasate reprezentând sume importante scoase din bugetul companiei naționale.

Din prima lună de viață a structurii CEH – decembrie 2012 – și până în luna iunie 2015, reprezentanții CA au câștigat 520.715 lei (peste 5 miliarde de lei vechi)

DECEMBRIE 2012…

Într-o singură lună în anul 2012 – decembrie – cei cinci membri CA au încasat, fiecare, câte 7.800 de lei. Astfel Costel Alic – director general la acea vreme, Angelica Bobe, Alexandru Luca, Sorin Mangu, Cristinel Purcaru-Dănciulescu și-au rotunjit veniturile cu banii încasați pentru activitatea din CA. Alături de ei, în calitatea sa de secretar CA, Gabriela Pâciu a încasat 3.900. Un total pentu o singură lună de 49.200 de lei.

La 31 decembrie 2012, CEH înregistra un profit de 37.904 mii lei. Datoriile la aceeași dată erau de 589.334 mii lei din care 197.241 mii lei sume datorate instituțiilor de credit, 232.975 mii lei datorii comerciale și 156.235 mii lei alte datorii, inclusiv cele fiscale.

Anul 2013 și cei 288.923 de lei cheltuiți pentru CA

În anul 2013, sumele cheltuite pentru membrii CA se apropie de 3 miliarde de lei vechi.

10 persoane au fost beneficiarele indemnizațiilor. Astfel, Costel Alic, cel care a fost schimbat în luna martie din funcția de director general, a încasat -în trei luni – 9.750 de lei. Noul director general, Daniel Andronache, a primit din activitatea CA, în perioada martie – iunie, suma de 13.650 lei. Angelica Bobe, perioada  ianuarie -iulie,  a câștigat 28.600 de lei. Aceeași sumă, pentru aceeași perioadă, a primit și Alexandru Luca. Nou intrați în CA, Ovidiu Demetrescu și Ioan Stamin Purcaru, au câștigat și ei 26.368 de lei.  Director în minister și membru în CA, Mihaela Preda, a primit de la CEH suma de 22.100. În ultimele luni ale lui Cristinel Dănciulescu -Purcaru în forul decizional de la CEH, lupeneanul a încasat 33.291 de lei. Suma cea mai mare în anul 2013 a obținut-o Sorin Mangu, în dreptul căruia figurează 59.692 lei. Mangu este urmat de secretarul CA, Gabriela Pâciu, posesoarea sumei de 40. 504 lei.

La 31 decembrie 2013, situația CEH era invers proporțională cu încasările CA. Complexul avea o pierdere de 179.903 mii lei și datorii de 752.282 mii lei din care suma datorată instituțiilor de credit era de 309013 mii lei, datorii comerciale 158.549 mii lei și alte datorii 284.720 mii lei.

Nici anul 2014 nu a stat rău pentru membrii CA…

În 2014, sumele cheltuite pentru Membrii CA se apropie  de  4 miliarde de lei. Membrii CA au încasat, împreună, 357.759 de lei. Cea mai mare sumă – 75.938 lei – figurează în dreptul lui Ioan Stamin Purcaru . Potrivit informațiilor furnizate de CEH, numai  în luna octombrie 2014, Stamin Purcaru, a primit pe card 31.388 lei, la fel ca și Ovidiu Demetrescu. Acesta din urmă a primit pentru 11 luni 70.066 lei. Elena Popescu a câștigat 68.384 lei. Secretarul CA, Gabriela Pâciu, a mai primit 56.862 de lei. Sorin Mangu, pentru 6 luni, a mai primit 34. 026. Ulterior, Mangu a devenit administratorul special al CEH. Mihaela Preda și-a crescut și ea veniturile familiei. Pentru 6 ședințe, Preda a primit 29.621 lei. Daniel Andronache a câștigat pentru patru luni, respectiv patru ședințe, suma de 18.820 de lei. Nou intrat, Marius Untescu, figurează cu 4.050 de lei pentru o lună de activitate.

Situația CEH în anul 2014 se înrăutățise simțitor. Astfel, pierderea ajunsese la 352.309 mii lei. Potrivit raportului administratorilor pe anul 2014, pierderile raportate din exercițiile anterioare se ridică la 405.242 mii lei, care cumulate la rezultatul anului curent  însumează 757.551 mii lei.  Datoriile au ajuns la 935.748 mii lei din care sume datorate instituțiilor de credit 354.560 mii lei , datorii comerciale 209.430 mii lei și alte datorii 371.758 mii lei.

La jumătate, anul 2015 nu stă nici el rău pentru membrii CA

Ioan Stamin Purcaru încă domină la capitolul cel mai “câștigat băiat”. Până acum Purcaru a obținut 20.250 mii lei. Elena Popescu, Mihaela Preda  și noul președinte CA – Aurelian Ghimpău – au încasat câte 16.200 lei. Alexandru Blaj, fost președinte și secretarul CA – Gabriela Pâciu – figurează cu 12.150 lei. Alți patru membri CA, Marius Untescu, Dana Barbu, Negrea Partenie Sirbu si Robert Iulian Tudorache, au câștigat câte 8.100 lei.

Deși au asemenea încasări, membrii CA nu au ușit o mobilizare istorică pentru a discuta contractul colectiv de muncă al angajaților CEH. Indiferent de varianta avizului, favorabil sau negativ, obligația profesională nu ar fi trebuit să se împiedice de ora târzie sau de ora nelucrătoare.

Milionarii se vor întâlni, luni, și – cel mai probabil – vor da un aviz favorabil pentru o prelungire a CCM până la sfârșitul anului.

Ramona ROȘULESCU

Ramona Rosulescu

Gazeta de dimineata

Comenteaza

Comenteaza