DISTRIBUIȚI

Mineritul din Valea Jiului moare, dar nu se predă MINERUL omul care modelează muntele, dar nu poate şlefui caractere

 

Valea Jiului era, la sfârșitul anilor 20,  unul din centrele industriale strategice pentru economia ţării.  Perimetrele carbonifere conduse de societăţile din Lupeni şi Petroşani erau profitabile pentru statul român şi pentru conducerea lor. În anul 2015, Valea Jiului reprezintă “fundul roșu” al județului Hunedoara. Zonă în care are sediul societatea energetică ce ascunde rețeta falimentului și nicidecum pilonul care ar trebui să susțină liniștea în sistemul energetic național. Trecerea de la o perioadă la alta s-a făcut controlat, cu sprijinul oamenilor locului.

 5-6 august 1929… 5-6 august 2015

În urma cu 86 de ani, peisajul era unul pe care l-ar putea ușor vizualiza și angajații de astăzi care lucrează în huilă.

“Greva minerilor din Lupeni a avut loc în august 1929 ca rezultat al eșecului unor îndelungate negocieri legate de salarizare și condiții de muncă. Aproximativ 6000 de muncitori au fost implicați în protestul provocat de salariile de mizerie și sărăcia extremă în care trăiau minerii transilvăneni, deznodământul confruntării fiind că 68 de mineri au căzut sub gloanțele trupelor armatei române trimise de către guvernul țărănist să reprime protestul, dintre care 28 au decedat pe loc, mulți dintre ei împușcați fiind în spate”,  descrie Wikipedia greva minerilor de la Lupeni.

Dacă atunci 6.000 erau implicați direct în acțiunea de protest, acum 6.000 sunt de toți.

Greva din 1929 a început de fapt în 5 august când minerii au decis să înceteze munca.

Acum, în 5 august 2015, minerii de la Lonea au avut o tentativă de a opri munca, nemulțumiți că nu au primit primă de 6 august, adică  beneficiile obținute prin jertfa colegilor  lor din 29. Schimbul al doilea de la mina Lonea a intrat în subteran numai în jurul orei 12.

Dacă în 1929, salariile erau de mizerie, acum în 2015 pot fi catalogate, pe alocuri,  injuste, dar nicicum unele de mizerie. Și asta și numai pentru că există categorii sociale care trăiesc cu venituri mult sub nivelul salariului mediu brut de la CEH care este undeva la 3.500 de lei.

mineri-tehomir-3Minerilor din 29 le păsa de siguranța locurilor de muncă. Acum angajații, în marea lor majoritate, se uită cu încredere spre disponibilizări, pensionări, foi de boală și drepturi perisabile, ignorând stabilitatea locului de muncă și continuarea acestei activități și după ieșirea lor din sistem. O singură mișcare sindicală a fost organizată pentru locurile de muncă, celelalte  toate au fost sub auspiciul banilor, fie că erau facilităti, tichete cadou, prime sau alte drepturi salariale.

“Activitatea minerului nu este ușoară, nici la îndemâna oricui și devine bebemult mai grea și neproductivă când locurile de muncă nu sunt sigure. Ceea ce trăim acum confirmă acest lucru. Meseria de miner a cunoscut o degradare continuă și asta nu din cauza celor care muncesc sau au muncit în subteran, ci din cauza celor care prin politici guvernamentale antinaționale au tratat cu dispreț și nepăsare mineritul din România. Pe cei care au determinat soarta mineritului îi vedem cel puțin din patru în patru ani  cum încearcă să mimeze omagiul adus minerului.  Închiderea mineritului în Valea Jiului poate oricând să redeschidă o nouă filă de istorie așa  cum s-a întâmplat în 1929 sau 1977″, a precizat Petre Nica, președintele Sindicatului Muntele.

Minerii din categoria superioară – șefii  din 2015 – sunt obișnuiți cu belșugul. Membrii consiliilor de administrație iau bani frumoși  pentru o ședintă pe lună. Sumele lor  depășesc salariul mediu brut din societatea huilei, bonus – trimestrial – mai încasează o componentă variabilă care reprezintă 75 la sută din salariul directorului general. Șefii executivi au bani de ordinul zecilor de milioane, peste 50, și totuși nemulțumirea există. Doar că nu organizează o grevă spontană. Dar inacțiunea lor, în semn de protest, este reflectată în rezultatul economic al societății și poartă un singur nume: faliment.

Nemulțumiții  din 29 cereau ca programul de lucru să fie de opt ore, iar salariile să fie majorate cu 40 la sută, pentru cei care lucrau în puţuri şi în focuri. Oamenii au trecut pe lista de revendicări și aprovizionarea cu  bocanci, alimente şi echipamente noi, iar minorii să nu mai fie trimişi să muncească în subteran.

Acum se lucrează undeva la 4 ore. Din programul de 6 ore, multitudinea mișcărilor spontane reduc periodic șutul ortacilor sau energeticienilor și nimeni nu este deranjat.

 „Cei 30.000 de robi din Valea Jiului ce scormonesc adâncurile pământului nu vor să mai rabde mizeriile. Peste puţină vreme ei vor porni la luptă pentru cucerirea revendicărilor lor. Spiritul de solidaritate şi de luptă al robilor din Valea Jiului va face să tremure întreaga burghezie şi social-democraţie. Muncitorimea trebuie să ştie că numai prin lupta lor vor putea impune revendicările lor. Altfel nu”, era prefaţat conflictul de muncă din august 1929, potrivit publicaţiei Viaţa Muncitoare, din martie 1929.

Social democrația de astăzi, prin măsuri populiste -electorale –  a încurajat nemunca. Programul de lucru actual este de 6 ore. Și acesta doar atunci când nu există vreo nemulțumire care să degenereze în grevă spontană și astfel se lucrează cel mult 4 ore.

moment reculegere mineri (6)Astăzi, în 2015, vorbim de Ziua Minerului. Unii depun coroane și poate nici nu știu de ce, alții mănâncă mici și beau bere.  Ba, pe alocuri, se mai dă și câte un spectacol sau câte un chef. Că dacă tot e ziua cuiva, în speță a minerului, să sărbătorim. Ce? Mai exact pe cine? Pe care miner? Cei care își simt meseria nu au aer de sărbătoare, ceilalți sunt într-o continuă sărbătoare. Ei sunt clienții perfecți ai politicienilor de carton care nu știu să ofere alternativă pentru supraviețuirea socială a celor care au lucrat în muntele de cărbune, dar le dau de băut și le aduc și lăutari. De ce? Ca să îi mențină captivi. Valea Jiului, în complexitatea ei, este o zona captivă. Captivă unei gândire rigide și a unei rutine găunoase. 

 Ramona ROȘULESCU

Gazeta de dimineata

Comenteaza

Comenteaza