DISTRIBUIȚI

Când eram copil mă tot întrebam dacă e avantajos să fii miri sau nași în zona Olteniei. Plocoanele din această parte a țării cântăresc greu pe talerul momentului. În dreptul nașilor, evident.. Acolo nașii aveau, cred că nu le-au pierdut, multe drepturi. Și la fel de multe beneficii. Mirii erau obligați, în viziunea mea, să se mulțumească și să fie onorați că niște domni și doamne au acceptat să îi ducă în fața altarului. Mare onoare… Tradiția e sacră…
Acum sunt mare, unii zic chiar bătrână, și tot nu am scăpat de întrebări. Nu mai prea știu cum e cu nunțile în Oltenia, știu cum e doar cu pomenile electorale. Înțeleg însă că plocoanele sunt acum o modă în toată țara. Adică plocoanele au prins repede rădăcini, au intrat în gena românilor. Și mare fiind, am rămas deci tot mirată: fiecare șef sau șefuț primește plocon de la un subaltern?! Adică fiecare individ pus într-o funcție trebuie să se declare onorat că are un șef și să se comporte ca atare. Adică să îsi caute nașul o dată pe lună să îl fericească. Chiar dacă nașul are jeep scos din „fânar”, limuzine, parc auto și adevărate imperii??? Chiar dacă finul e un biet muritor care pentru a strânge bunătățile în coș e musai să facă o nefăcută?!
Mno, fericiților aflați voi că fericirea voastră clădită pe nefericirea lor și pe aruncarea lor în lanțuri se plătește scump. Și veți vedea, chiar dacă acum aveți ochelari de cal… Viața nu lasă pe nimeni din mână, dar nu răsplătește niciodată parvenitismul. Sunteți fericiți doar o perioadă scurtă, un mandat sau două. Apăsător pentru cei care ajung și la mandatul 3 de fericire…. Să trăiești atâția ani mințindu-te că ai respectul celor pe care îi umilești și îi determini să îți țină șervetul înseamnă că ești mic-mic… Extrem de mic… Și nu meriți decât disprețul total al celor care nu au văzut în tine, șefule, nimic altceva decât un aparat mergător…
Și da, mă refer la un caz anume, la niște cazuri anume. Ș voi scrie despre aceste aparate mergătoare până când lava va pârjoli VULCANUL.

Ramona Rosulescu

Comenteaza

Comenteaza