Vladimir împreună cu Mihai, Oana şi Zair au ajuns în Scoţia
Feciorul, părinţii şi motoreta Zair.
În ordinea asta încep, īn mai:
“Suntem la Petrila, evident, locul de unde încep marile călătorii. Stăm în public, cu urechile ciulite la poveştile frumoase pe care domnul Erdos Carol ni le spune, despre Ion D. Sîrbu, în a cincea zi a Festivalului Naţional de Teatru Subteran. Vladimir, la momentul ăsta al vieţii lui, are capul calendar cu Europa, orice ar însemna locul ăsta spre care ne îndreptăm vertiginos. S-a ocupat taică-su de bulversarea lui, încercând să explice care-i treaba. S-a ales praful. Ce e Europa, de ce nu e o ţară şi de ce nu vorbeşte nimeni limba noastră… mister. Singurul lucru clar e că MERGEM. Domnul Carol spune, mai clar decât orice: “[…] în volumul domnului Sîrbu, “Adio Europa” […]“. Vladimir se întoarce către mine, ochii mari, ceva nasol. Mă întreabă: “Tati, ADIO?!? EUROPA?!?”.
Panică
Nu, tati, fii pe pace. Mergem. Mamă, şi-ncă cum.. Pâna la urmă, vorba domnului Sîrbu: “Europa e un biet continent. Petrila e o lume” – spunea Mihai Barbu, prietenilor lui
Au plecat pe 25 mai, din Petrila în România şi din România spre Europa. Au ajuns luni (27 iulie) în Scoţia, după o mulţime de aventuri şi de peisaje extraordinare pe care Mihai, Oana şi mai nou Vladimir le-au împărţit cu toţi susţinătorii (şi invidioşii -ca mine-, sâc) aventurii lor.
“Plec în Mongolia şi mi-e teamă pe mine” cu “Vând kilometri”
În 2009, Mihai Barbu spunea pentru Discovery România că pleacă în Mongolia singur şi că nu ştie de ce a ales Mongolia. Nu caută adevăruri despre viaţă, nu vrea să se regăsească..a plecat doar la plimbare. Plimbare care (bă!) a fost aşa de faină şi care a ţinut cu sufletul la gură sute de cumpărători de kilometri.
Despre carte şi autor:
“Mihai Barbu este vânzătorul de kilometri. În 2009, a plecat singur timp de patru luni spre Mongolia, călare pe motocicleta lui, Doyle. Deşi îşi planificase călătoria cu doi ani înainte, Mihai şi-a dat seama înainte să plece că nu i-ar strica nişte bani în plus: 2000 de euro, sumă care i-ar fi asigurat benzina pentru cei 26.000 de kilometri.
Aşa se face că Mihai şi-a împărţit drumul în parcele de câte 500 de kilometri şi, în schimbul a 50 de euro pentru fiecare parcelă vândută, le-a oferit cumpărătorilor: povestea şi fotografiile realizate pe bucata respectivă de drum, numele fiecăruia scris pe un abţibild şi lipit pe parbrizul lui Doyle. Bonus: o pietricică de pe fiecare parcelă. În mai puţin de două săptămâni, toţi kilometrii au fost vânduţi şi, odată demarată călătoria, scrisorile personalizate pentru cei 43 de cumpărători au început să curgă pe Mongolia.ro” în februarie 2013, pe editura-art.ro
Revenind de la Doyle la Zair şi sperând că cei trei (plus unu) vor povesti cu GDD în persoană, în curând, vă prezint câteva (doar câteva) dintre aventurile împărtăşite de Mihai, prietenilor.
Pe 12 iunie, înainte de (aproape, sau în) Polonia:
“Un cuplu aflat cam la a treia tinereţe avansează vertiginos pe direcţia noastră. Deja îmi pregătesc răspunsurile pentru: Ce motocicletă e? de unde venim? etc. Da’ de unde. Îs nervoşi. Sprechen sie Deutsch?
No. English.
Your girl, şi arată încruntaţi către Vladimir, has been to the toilet of men!
Wow, panică în campiiing! Staţi măăă, că n-am descins aici, tocmai din Românica, să vă vedem cucurile şi păsăricile, calm. He’s a boy. Nervu’ s-a transformat brusc în jena. Aşa vă trebe. Scuze, că n-am ştiut, că n-am vrut, că ştiţi că nu noi. Înapoi cu coada-ntre picioare. Concluzie: Niciodată n-am fost mai satisfacut de faptul că Vladimir e băiat”
Acum prin Europa, e şi mai evident că “Modern Family” se regizează pe exemple reale din Petrila. Mihai nu mai este (nici atunci n-a fost) singur. Are cea mai şmecheră echipă cu el.
Pe 6 iunie, în Germania:
“Vladimir salută motocicliştii pe drum. Când vorbeşte despre ei, îi numeşte “fraţi”, iar ăsta nu e vreun bucureştenism, pentru că îi sclipesc ochii. În camping cheamă copiii să se suie pe Zair şi le explică cum că, dacă vor să plece de pe loc, să dea drumul la ambreiaj. Mă ajută la şurubărit. Doarme în ataş. E primul care îşi pune casca la plecare şi ultimul care s-ar da jos de pe Zair, când oprim. Apoi, veşnicul “Mergem? Cand mergem?”…
Oare cum o fi să ai parte de asta la 4 ani? La 4, nu 24, ca mine, la început. Cum are să-i fie viaţa de-acum încolo, dacă şi el va spune, asemeni mie, că motocicletele sunt cel mai frumos lucru care i s-a întâmplat? Mă întreb.
Până aflu răspunsul ştiu doar atât: eu, unul, sunt invidios pe Vladimir“
Şi Petrila (şi nu numai) e invidioasă -dar aşa MÂNDRĂ de voi-, fii ai satului! Puterea e şi întotdeauna pe dreapta, Vladimir (feciorul) fiind stăpân şi pe prelungirea lui Zair. Când libertatea o să prindă glas şi din călimara lui, când tatăl o să ajungă plimbăreţ de odinioară. Şi nici cu restul nu rămânem datori. Mă repet intenţionat, pentru că aici “şi” înseamnă “cu”, pentru că aventura lor este meditaţie şi pentru alţii.
“Libertatea mea nu este decât absenţa fricii, ignorarea sau uitarea ei” – Definiţie celebră de Ion D. Sîrbu în Jurnalul unui jurnalist fără jurnal
Atât astăzi, (tot în paranteză – despre ei) deocamdată. Stare: Privind iar pozele lui Vladimir de pe Facebook.
Sergiu BALABAN DUCK
