
Uitaţi trecutul, ştergeţi tot
Mi s-a spus că nu ştiu nimic, pentru că sunt de-o vârstă cu democraţia. Să nu îndrăznesc, pentru că n-am fost acolo. Să nu scriu, pentru că nu pot compara. Şi aşa e.
Eu nu am fost comunist în comunism. Eu n-am fost deloc, dar raţiunea 2015 mă ajută să-mi dau seama ce este. Ştiu că nu e bine ce văd, iar dacă binele ăsta este un pas imens de la comunism la democraţie, de la rău la bine, făcut în anii ’90, atunci..cu siguranţă pot compara comunismul cu democraţia. Astea ale noastre. De la rău tot la rău, deşi alţii zic “la mai rău”.
Ne-am împuşcat deja 25 de ani: de celebritate, de reality (cu perfecţi cunoscuţi) show, cu aplauze şi -uitaţi-cât-sunt-de-şmecher-şi-aplaudaţi, de fenomene cu talente mii, toate astea demonstrând că ne pot influenţa şi invada vieţile.
Din sezonul nou nu lipseşte nimic, iar ei, neavând absolut nimic de zis despre prezent..critică trecutul. O căruţă de oameni, în reţea, postează exclusiv fotografii vechi. “Amintiri” dintr-o epocă glorioasă şi îndepărtată, dintr-o vreme în care aveau un loc de muncă important într-o uzină importantă..alături de alţi (peste) 20.000 de angajaţi. Dintr-o vreme în care erau tineri şi frumoşi..dintr-o perioadă în care -pe bune-, trăiau bine.
Să ne reinventam, este cea mai mare abilitate a noastră. Fundamentală în procesul de evoluţie în societate. Dar când exemplu se dă societatea, nu evoluţia, noi..cei născuţi în ’90, suntem de vină pentru tot: căderea comunismului, votul dat politicienilor, generaţia tehnologiei, lipsa locurilor de muncă, educaţia proastă. Dizgraţia lumei de astăzi, noi, ăştia fără viitor vă întrebăm, cu tot respectul: Cum vă permiteţi să ne băgaţi în aceeaşi oală?
Sergiu BALABAN DUCK