Petrileanul Gheorghe Boanta

262

Gheorghe Boantă, profesor şi momârlan, vă prezintă: „Strigătul din Joia Mare”!

de Ziarul Vaii Jiului
Deunăzi ne-a căutat la redacţie profesorul petrilean Gheorghe Boantă, un momârlan care cunoaşte o sumedenie de poveşti despre tradiţiile şi obiceiurile momârlanilor din zona de est a Văii Jiului. Dintre acestea am consemnat câteva poveşti legate de obiceiurile momârlanilor din Joia Mare, din Săptămâna Patimilor.
Pregătiri pentru ceremonial
În Săptămâna Mare, cum suntem acum, miercurea după-amiază se strângeau feciorii în grupuri pentru a pregăti acest obicei. Odată cu întunericul purced spre cele trei locuri din jurul Petrilei: Dealul Maleii, Dealul Crucii şi deasupra Petrilei, Dâlma Ludului, loc cu o mare rezonanţă sonoră. Se întâmpla asta între anii 1957-1962, când Petrila era o localitate lipsită de blocuri şi unde, în majoritatea caselor, locuiau momârlanii.
Ajunşi la locul stabilit, tinerii urmau pregătirile pentru ceremonial: făceau focul, pregăteau ţevile pentru puşcat, pregăteau roata de căruţă, compuneau „Strigatul” – anume, pe cine laudă şi pe cine critică. Într-un târziu, când aparent se liniştea lumea, în casele oamenilor se stingeau luminile, doar la câte o fereastră mai zărindu-se lumină, practic doar acolo unde fetele şi muierile coseau neîntrerupt pentru a termina iile şi cămăşile purtate de Sfintele Paşti.
În fiecare grup, cel mai isteţ, bun de gură şi cu o voce puternică era un fel de vătaf, acesta conducea în general toată ceremonia. Dintre aceşti vătafi i-aş aminti pe: Marcu lui Ştefan, Pătru lui Ion Alexă, Pela lui Nuţu, Ion a lui Pătru Sporea.
„Strigatul”…
După câteva bubuituri cu ţeava de puşcat începea „Strigatul”:
din Dâlma Ludului: I-auzi, Mărio, i-auzi!
din Dealul Maleii: Ce ţi-i, Mario, ce ţi-i?
din Dealul Crucii: Cum ţi-i ţie, aşa şi mie!
Apoi, cei din Dâlma Ludului comunicau prin „strigat” spre săteni principalele evenimente ale momârlanilor din Postul Mare, cum ar fi de exemplu:
„Mărie a lui Petru Birău coasă cămaşă lui Petru Cocolan cu puii furaţi de la Saveta. Pătru i-o adus fân de la Arsură şi i-o umplut podul, o să-i umple şi ocolul de vite, că după Paşti se vor lua”.
„Susana lui Helj coasă cămaşă lui Ion a lui Pătru Sporea, o prins-o bărbatu`, Mitu, şi i-o tras o mamă de bătaie de i-o învineţit mâna şi nu poate termina cămaşa”.
„Ana lui Marcu lui Niţu toată ziua a umblat fără folos, a petrecut timpul pe la feciori şi nu şi-o cusut ie de Paşti, o îmbracă a tânii, că i se potriveşte, numai că-i cam galbenă şi veche”.
„Minciunile”…
După acest strigăt încep „minciunile”, strigături meşteşugite cu mult umor şi care se refereau la frumuseţe, hărnicie, preocupări, în dragostea fetelor şi muierilor, sau la lucruri negative ale lor:
„Fetele de pe la noi,/ Fă-le, Doamne, toate oi./ Şi pe mine berbecuţ,/ Să le fac câte un mieluţ!
Pe la noi pe la Dobreşti,/ Cu lopata le râneşti,/ Numai una-i mai voinică/ Şi-are voce răguşită.// Câtă-i Petrila de mare,/ Fete ca la noi nu are!/ Dar mai sunt şi-n alte sate,/ Că-n Petrila nu se poate…/ Cât îi fata de micuţă,/ Strânge-o-n braţe şi-o sărută,/ Peste un an ţi-e drăguţă,/ Peste doi ani nevăstuţă!”
Apoi începea puşcatul cu ţeava, făceau foc mare şi petreceau până spre dimineaţă.
Roata de foc
În zorii zilei, deci în Joia Mare, tinerii aveau cu ei o roată mare de căruţă veche, de care legau multă ferigă uscată; îi dădeau foc şi apoi o aruncau pe dâlmă la vale. Roata sărea şi arunca flăcări în aer, avea un efect deosebit şi semnifica îndepărtarea răului dintre oameni, alungarea lenei, minciunii, necinstei.
Feciorii coborau şi ei gălăgioşi şi veseli, îndreptându-se spre casele lor.
În ziua următoare, în Vinerea Mare, era zarvă în sat, se povesteau cele auzite la Strigat. Fetele care au fost lăudate erau mândre şi făloase, iar cele criticate se ascundeau de ruşine, să nu le vadă nimeni.
Fireşte, în toate aceste zile oamenii ţineau post şi nu uitau să se spovedească şi să se împărtăşească la Sfânta Biserică, iar în Noaptea de Înviere şi în zilele de Paşti, toată lumea mergea la slujbe, cu mic cu mare, ca nişte adevăraţi creştini. Să nu uităm şi de nedei, bucuria momârlanilor, dar pe acestea le lăsăm pentru o ediţie viitoare a ZVJ.

 

Comenteaza

Comenteaza