
Când e vorba de facilităţile pensionarilor minieri, / Senatorul UNPR Haralambie Vochiţoiu nu se lasă
de Ziarul Vaii Jiului
În cadrul unei conferinţe de presă desfăşurată miercuri, 5 august, în preziua sărbătorii minerilor, senatorul UNPR Haralambie Vochiţoiu a prezentat, printre altele, demersurile şi realizările sale într-o problemă de maxim interes pentru comunitatea Văii Jiului: facilităţile pensionarilor minieri. La conferinţă a participat şi I. Hortopan, preşedintele Ligii Pensionarilor Minieri Valea Jiului. Spre bună informare vă prezentăm comunicatul de presă.
Stimaţi cetăţeni,
În data de 04.08.2015 Consiliul Concurenţei a avizat favorabil documentaţia de modificare a schemei ajutorului de stat pentru închiderea minelor de cărbune necompetitive din cadrul SNIMVJ-SA cu încadrarea în politicile economico-bugetare şi financiare ale statului român.
De asemenea, Notificarea măsurii de ajutor de stat s-a transmis Comisiei Europene în format electronic, prin intermediul aplicaţiei electronice – SANI, de către reprezentanţii comisiei desemnate la nivelul Ministerului Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri.
Pe această cale, doresc să subliniez aportul deosebit şi susţinerea pe care Cabinetul Senatorial – Senatorul Haralambie VOCHIŢOIU şi comunitatea noastră au primit-o de la reprezentanţii autorităţilor centrale: dl. ministru – Andrei Dominic GEREA, dl Secretar de stat – Bogdan BADEA şi dl. Consilier al Ministrului Energiei – Iulian OFFENBERG, care s-au implicat personal în susţinerea acestor măsuri în Guvern, la Comisia Europeană şi/sau Consiliul Concurenţei.
Vreau să vă reamintesc, valoarea totală a schemei ajutorului de stat autorizat este de 1.169.239 mii lei fiind structurată pe două componente:
Ajutor pentru închidere, în conformitate cu prevederile Art. 3 din Decizia 2010/787/UE respectiv ajutor pentru acoperirea costurilor de producţie – în valoare totală de 784.094 mii lei;
Ajutor pentru suportarea costurilor excepţionale, în conformitate cu prevederile Art. 4 din Decizia 2010/787/UE) respectiv ajutor pentru acoperirea costurilor excepţionale, în valoare totală de 385.145 mii lei.
Obiectivele reprezentanţilor autorităţilor centrale şi cabinetului senatorial sunt, în principal, cele legate de atenuarea consecinţelor sociale generate de închiderea minelor neviabile, deoarece o parte dintre costurile suportate din ajutorul de stat (Art. 4 – Costuri excepţionale) se referă la protecţia salariaţilor şi facilităţile pensionarilor din sistemul minier; iniţial aceste facilităţi au fost prevăzute până în anul 2014.
În acest sens, modificările avizate în data de 04.08.2015 de Consiliul Concurenţei se referă la:
– prelungirea perioadei de acordare a ajutorului aferent costurilor pentru facilităţile de protecţie socială (furnizarea unei cantităţi de cărbune gratuit lucrătorilor care şi-au pierdut sau sunt pe cale să-şi piardă locul de muncă şi celor îndreptăţiţi să primească o astfel de cantitate anterior închiderii), ţinând seama că un număr de persoane pot beneficia în continuare de acest ajutor până în anul 2019;
– reeşalonarea numărului anual de personal disponibilizat (menţinerea în activitate o perioadă cât mai lungă a cât mai mulţi salariaţi) şi sumelor compensatorii, în concordanţă cu desfăşurarea activităţilor;
– reaşezarea perioadelor de acordare a ajutorului aferent reconversiei profesionale, ţinând seama de numărul de salariaţi care pot beneficia în continuare de acest ajutor până în anul 2018;
– revizuirea duratei de implementare a proiectelor tehnice de ecologizare până în anul 2019.
Impactul asupra comunităţii noastre este unul semnificativ; beneficiarii modificărilor avizate fiind:
– 1.678 salariaţi activi ai SNÎMVJ-SA, pentru măsurile de protecţie socială (reconversie profesională şi plăţi compensatorii), şi
– 9987 pensionari din sistemul minier din Valea Jiului, pentru măsurile de protecţie socială (facilităţi la încălzire şi energie electrică).
Pe această cale ţin să menţionez că, indiferent de piedicile care ni se pun, noi vom continua să luptăm cu toate puterile noastre pentru această comunitate minunată numită Valea Jiului.
Petroşani, 05.08.2015
SENATOR
Haralambie VOCHIŢOIU
