DISTRIBUIȚI

Propunerea legislativă prin care se limitează numărul mandatelor aleşilor locali la două a fost adoptată tacit de Camera Deputaţilor, urmând ca aceasta să fie votată în Senat. Potrivit iniţiativei deputaţilor democrat liberali Cezar Preda şi Gheorghe Udrişte, mandatele primarilor, preşedinţilor de consilii judeţene, consilierilor locali şi judeţeni ar trebui limitate la două, pentru a nu construi în jurul lor un sistem politic şi instituţional local, împiedicându-se, astfel conflictele de interese şi actele de corupţie.
haralambie-vochitoiuReferitor la această iniţiativă, politicienii hunedoreni de diferite ranguri au părerile împărţite, unii fiind de acord, în timp ce alţii susţin că un asemenea proiect împiedică dezvoltarea localităţilor.

„Eu, în calitate de membru în Comisia de Revizuire a Constituţiei, am propus ca acest lucru să fie scris în Constituţie. Este un lucru bun din punctul meu de vedere, pentru că permite mai multor cetăţeni să se implice în treburile politice. Două mandate într-o funcţie sunt suficiente pentru a arăta ce ştii şi ce poţi. Sunt foarte circumspect cu privire la un vot favorabil din partea Senatului, dar eu, personal, aş vota-o”, a declarat senatorul Haralambie Vochiţoiu (UNPR).

Politicianul mai consideră că până şi „răbufnirile străzii” ar putea fi stopate prin limitarea la a doar două mandate într-o funcţie.

„Avem cazuri de primari şi preşedinţi de consilii judeţene care par a fi puşi pe viaţă în acele funcţii. O perioadă mai lungă de 10 ani într-o funcţie duce inevitabil la osificarea sistemului public. Este bine pentru toată lumea dacă ai numai două mandate, pentru că atunci şi cetăţenii ar fi mai implicaţi şi nu s-ar mai ajunge la răbufnirile străzii”, este de părere Vochiţoiu.

Tiberiu Balint (PNL), vicepreşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara, împărtăşeşte şi el viziunea lui Vochiţoiu.05-tiberiu-balint-sedinta-consiliu-judetean_32

„Un asemenea proiect este foarte bun, îl văd ca pe un pas esenţial pentru intrarea în normalitate, care va duce la dispariţia baronilor locali. Cred că este nevoie de un asemenea proiect şi la noi, pentru că în toate ţările dezvoltate se limitează numărul mandatelor, numai la noi se secularizează cineva pe un post”, crede Tiberiu Balint.

Primarul municipiului Vulcan, Gheorghe Ile, aflat la al treilea mandat în aceeaşi funcţie, susţine că nu este de acord cu un asemenea proiect, care ar duce la stoparea dezvoltării unei localităţi.

ile2„Nu sunt de acord cu limitarea la doar două mandate de primar, pentru că avem proiecte care nu pot fi finalizate într-un singur mandat. Şi nu este corect ca eu să încep un proiect, iar altul să vină să culeagă roadele muncii mele. Primarii şi-ar pierde interesul în dezvoltarea proiectelor în ultimul mandat, dacă ar şti că nu mai au nicio şansă să le continue. Aşa, dacă eşti primar bun şi faci treabă bună, ştii că ai şanse să fii ales în continuare şi atunci te străduieşti să dezvolţi comunitatea”, a declarat Gheorghe Ile.

Deputatul PNL Bogdan Ţîmpău nu este nici el de acord cu acest proiect, motivând că adoptarea lui ar însemna că îi acuzi pe toţi candidaţii la funcţiile publice vizate de corupţie.

„Cât timp românii au ales ca preşedinte al României un om care a fost ales primar de patru ori, înseamnă că ei timpauapreciază activitatea lui în fruntea comunităţii din Sibiu. Un astfel de proiect e ca un proces de intenţie şi nu cred că va primi votul senatorilor; e ca şi cum pedepseşti un lucru care nu s-a întâmplat, pentru care nu ai dovezi. Înseamnă că pleci de la prezumţia de vinovăţie a cuiva”, spune deputatul.

Bogdan Ţîmpău mai precizează că singurul mod prin care oamenii politici consideraţi corupţi pot fi daţi jos din funcţiile publice este votul.
Anamaria SANDA

Gazeta de dimineata

Comenteaza

Comenteaza