Popice U18 / De ce au ratat petrilenii campionatul naţional

262
de Loredana JUGLEA
20 de popicari şi 27 de sportive de la 8 cluburi din ţară au participat la ediţia 2016 a Campionatului Naţional Individual „U18”, găzduit de moderna arenă de popice „Siderurgica” din Hunedoara.
De altfel, clubul de pe Cerna a fost reprezentat în concurs de şase juniori şi două junioare, care au concurat împotriva unor sportivi şi sportive de la Electromureş Tg. Mureş, Conpet Ploieşti, CFR Iaşi, CFR Cluj, Cimentul Fieni şi Rapid Bucureşti.
Din păcate, Inter Petrila a ratat participarea, pentru că nu a avut sportivi la categoria de vârstă cerută de Federaţie. Federaţia Română de Popice a decis să interzică participarea sportivilor şi sportivelor mai mici de 14 ani. Aşa se face că Siderurgica Hunedoara a dominat competiţia. Bilanţul popicarilor antrenaţi de către Manea Mănel, fost jucător la Inter Petrila, a fost unul de excepţie. La proba individual clasic pe primul loc s-a clasat Bogdan Sima, campion naţional, urmat de Daniel Botezat și Bogdan Istodor. La proba de sprint pe primul loc s-a clasat Florin Milos, campion naţional, urmat de Bogdan Istodor şi Daniel Botezat. La proba de tandem: Alexandru Ciobanu şi Roberto Laposi au câştigat medaliile de argint.
„Ne-au anunţat cu o zi înainte de finală, că nu mai lasă U14, în condiţiile în care eu aveam pregătite grupele U14. Aşa că nu am mai mers, pentru că cei de la U14 nu erau suficient de pregătiţi şi nu avea rost să mergem doar pentru a face un simplu act de prezenţă”, a declarat antrenorul de la Inter Petrila, Marcel Dobrică.

Comenteaza

Comenteaza