In lumea noastra fara cer …
Din nou, muntele si-a luat obolul. Nimeni in nu poate intelege cu adevarat durerea ce s-a abatut iarasi asupra Vaii Jiului, asa cum o percep cei ce traiesc in zonele miniere. Cu totii suntem zguduiti de drama pe care o resimtim in aceste situatii, pentru ca aproape nu exista familie in aceasta zona care sa nu aiba, intr-un fel sau altul, direct sau indirect, o legatura cu mina. Acesti oameni traiesc cu moartea de brat si niciodata nu stim pe cine va lovi nenorocirea.
Au mai pierit rapiti de munte 12 oameni: parinti, frati, fii, sprijin al familiilor. Pentru sufletele lor, in memoria si cinstea lor, va rog sa cititi cu atentie Imnul minerilor si sa credeti ca versurile reflecta realitatea – sunt suflete chinuite de munca grea, de conditiile grele in care aceasta se desfasoara si care, totusi, aleg cu buna stiinta sa se intoarca acolo si dupa asemenea dezastre, pentru a pune hrana pe masa familiei, din putinii bani castigati cu atata truda.
Dumnezeu sa le aiba sufletele in paza!
În fund de munţi noi des intram,
Cu „NOROC BUN” ne salutam!
Şi când ieşim din sânul lor,
Noi tot „NOROC” strigam in cor!
În mina-i Dumnezeu cu noi ,
Afara-s grijuri şi nevoi!
Deasupra noastră n-avem cer,
C-aşa e viata de miner!
Când plini de praf cu paşi trudiţi,
Ieşim din mina obosiţi,
Ne doare ca-n lumina sa
Pământul ţine-o lume rea.
De-atâtea grijuri si nevoi
Noi ne întoarcem înapoi,
În lumea noastră far-de cer
C-aşa e viata de miner!
Şi moartea vine tot mai des
Să vadă ce-are de cules,
Din lumea noastră far-de cer,
C-aşa e viata de miner!
