DISTRIBUIȚI

Concilierea dintre Sindicatul Muntele și administrația Complexului Energetic Hunedoara, ce a avut loc joi, a eșuat. Lipsa contractului colectiv de muncă pentru energeticieni și imposibilitatea negocierii unui nou contract, dar și faptul că din 10 iunie actul de muncă al minerilor expiră au făcut imposibilă concilierea conflictului colectiv de muncă declarat de Sindicatul Muntele. În tot acest timp, în care salariații CEH nu știu ce le aduce ziua de mâine, directorii numiți politic și sindicaliștii aserviți acestora fac campanie. Nu pentru soarta minelor și a complexului, nici pentru drepturile angajaților, ci pentru partidul de suflet.

Concilierea dintre sindicatul reprezentativ și administrație a eșuat, condiții în care angajații CEH rămân în conflict colectiv de muncă și vineri dimineața sindicaliștii vor stabili procedurile legale ce urmează a fi parcurse într-o astfel de situație.

”Da, azi (n.r.-joi) s-a intrat în linie dreaptă. După parcurgerea pașilor legali, ultimul este greva generală. Nu avem Buget de Venituri și Cheltuieli, dar am văzut toți directorii la manifestații politice. Nu avem piață de desfacere a energiei electrice și murim în fiecare zi, dar, da, avem o armată de lideri  de sindicat trădători și înregimentați politic. Motivele declanțării grevei sunt de fapt inexistența unui CCM pentru energeticieni și mascarea acestuia printr-un acord, iminenta rămânere a minerilor fără CCM, și, evident, intrarea în insolvență a CEH. Situația este deosebit de gravă și de aceea este justificată întrebarea pe care o auzim des în ultima perioadă: cât de rece trebuie să fie dușul ca să se trezească angajații CEH?”, a declarat, joi, pentru GDD, Petre Nica, președintele Sindicatului Muntele.

Potrivit sursei citate, la începutul săptămânii viitoare, va fi demarată strângerea de semnături pentru declanșarea grevei. Cel mai probabil, într-o săptămână, vor fi obținute semnăturile pentru protest.

”Nu am auzit de mult timp politicieni lăudându-se cu marea realizare a CEH așa cum o făceau în anul 2012. Motivul este unul cât se poate de simplu – directorii numiți politic l-au îngenuncheat din punct de vedere economic și acest lucru este greu de recunoscut.  Mă întreb cât de prost trebuie să fii ca lider de sindicat să faci campanie unora care au pus sub risc maxim locurile de muncă ale membrilor tăi de sindicat și cât de umil trebuie să fii ca director, ca în loc să stai să analizezi posibilitățile de a funcționa mina pe care o conduci,  să plimbi același steag a cărui culoare nici nu mai contează”, a mai spus Nica.

Conducerea administrativă și sindicală de la mina Lupeni s-a aflat, joi, în campanie electorală.

Sezonul electoral este pe sfârșite, dar asta nu a împiedicat conducerea minei Lupeni și sindicaliștii politici să poarte steaguri prin oraș. Conducerea minei Lupeni și liderii de sindicat care poartă steagurile social-democrației au mărșăluit, joi, pe străzile municipiului Lupeni, într-o acțiune electorală pro partidul de guvernare.

Gheorghe Emil, directorul minei Lupeni, Florin Chiroșca- inginer șef electromecanic, Vasile Vamoș și Adrian Misaroși -lideri de sindicat, precum și o parte dintre tinerii angajați ai minei Lupeni au ”realizat” că mineritul din localitate poate fi salvat numai printr-o decizie politică. Aces tar fi singurul motiv care ar putea justifica plimbarea steagului politic printre blocurile în care nu locuiesc mineri, ci asistaţii social. Aşa că după ce au închis poarta minei au ieșit pe stradă pentru a convinge electoratul că viitorul localității, al Văii Jiului și al județului Hunedoara este PSD. Au împărțit pixuri și pliante și, la final, obosiți de atâtea strigăte, au poposit  – împreună cu restul manifestanților –  la un restaurant, ce aparține primarului Resmeriță, pentru a se răcori și a-și odihni picioarele.

În timp ce directorii și sindicaliștii colorați în roșu agită steagurile PSD prin oraş, în aceeaşi zi – joi,  conducerea sindicatului Muntele a plimbat steagul  minerilor şi a energeticienilor hunedoreni – prin faţa administraţiei numită de social democraţi la CEH pentru a menţine drepturilor membrilor de sindicat.

Totodată, o delegație a Sindicatului Muntele se întâlnește, luni, cu ministrul Energiei, Răzvan Nicolescu, pentru a discuta, din nou, despre problemle complexului și despre mixul energetic, singura soluție de rentabilizare a Complexuluii Energetic Hunedoara.

Întâlnirea are loc după ce miercuri energeticienii din cadrul Sindicatului Muntele au protestat la Mintia nemulțumiți de situația economică în care se află complexul și de faptul că nu le sunt respectate drepturile.

Gazeta de Dimineata

 

Comenteaza

Comenteaza