Seceta, perioada în care statul vede importanța cărbunelui. Complexului Energetic Hunedoara i s-a cerut să pornească grupul de la Paroșeni și încă un grup la Mintia

224

Complexul Energetic Hunedoara funcționează la acest moment cu trei grupuri, după ce dispeceratul național a cerut societății hunedorene să pornească grupul de la Termocentrala Paroșeni și încă un grup la Mintia, pe fondul producției slabe de energie hidro și eoliană. Miercuri la prânz, Complexul Energetic Hunedoara avea la vânzare 6400 megawatti, cantitatea fiind produsă în 24 de ore.

Termocentralele au ajuns în atenția statului, după ce siguranța sistemului energetic național a fost ”zdruncinată” de secetă. Debitele scăzute ale râurilor afectează producția hidro, probleme existând și la Nuclearelectrica, astfel că dispeceratul național a cerut energie termocentralelor.  Cu toate că atât CEH cât și CEO sunt cu un picior în groapă, riscând să intre în faliment, se dovedește că sunt unitățile energetice capabile să asigure sistemul energetic național în perioadele de criză.

Programul de revizii și reparații de la Termocentrala Paroșeni s-a finalizat la timp, astfel încât grupul energetic a putut fi repus în funcțiune, marți după-amiază, pentru a asigura siguranța sistemului energetic național. Seceta a determinat Dispeceratul SEN să ceară complexului energetic hunedorean să producă mai multă energie, surse din cadrul CEH susținând, miercuri, pentru GDD, că societatea avea deja la vânzare 6400 de megawatti.

”Am dat drumul la Termocentrala Paroșeni pentru probele tehnologice, pentru că s-a făcut revizia și reparația grupului timp de o lună de zile.  Trebuia să-l pornim, pentru că era necesară o probă întrucât plecau reprezentanții firmei care a făcut reparația la turbină. Între timp a apărut problema cu Nuclearelectrica și dispecerul energetic național ne-a solicitat să pornim grupul și au cerut și la Mintia să mai pornim un grup. Și-au dat seama acum că vântul nu mai bate și nu mai e apă nici pentru hidro, nici pentru nuclear și e sistemul energetic puțin în criză. În 24 de ore avem 6400 de megawatti de vânzare pe toate cele trei grupuri funcționale”, au spus, miercuri, pentru GDD, reprezentanți ai CEH.

Reprezentanții CEH spun că în vremuri de criză s-a ajuns la concluzia că huila și lignitul sunt resursele care asigură siguranța sistemului energetic național.

Și, cum sistemul energetic național e în criză, energia produsă de cel de-al doilea grup de la Mintia este plătită cu un preț pe care probabil CEH nu l-a încasat niciodată: 512 lei megawatt-ul. Energia produsă de grupul de la Paroșeni și celălalt grup de la Mintia a fost vândută conform tarifelor de pe Piața Zilei Următoare, adică 186 lei.

Criza din sistemul energetic național din ultimele zile dovedește din nou că România este aproape în beznă fără termocentralele pe cărbune. Găurile negre ale economiei, cum sunt numite termocentralele din Gorj și Hunedoara, sunt însă cele care pot produce energie mereu, indiferent de condițiile meteorologice.

Cu toate că se dovedește că sistemul energetic național este mai mult decât vulnerabil fără termocentrale, factorii decizionali își îndreaptă atenția spre grupurile termo numai în situațiile de criză, adică atunci când eolienele nu se învârt, scade debitul râurilor sau cade energia nucleară.

Complexul Energetic Hunedoara este cu un picior dincolo de pragul falimentului, iar incoerența decizională de la nivel guvernamental poate duce societatea la momentul opririi activității.

Sindicatele cer măsuri de creștere a veniturilor CEH pentru ca activitatea complexului să poată continua, însă statul joacă rolul cămătarului, dând împrumuturi cu dobândă și punând sechestru pe activele societății. Cămătăria practicată de Guvern- îmbrăcată într-un veșmânt mai frumos, ajutor de salvare- dacă nu e însoțită de alte măsuri, va conduce însă la închiderea societății, pentru că în ianuarie 2016 complexul nu va avea fondurile necesare rambursării împrumutului, condiții în care va fi nevoit să facă un plan de lichidare. Și cum situația este aproape similară și la Complexul Energetic Oltenia, atunci când sistemul energetic național va fi din nou ”scurtcircuitat” de secetă dispecerul național nu va mai avea cui să ceară să asigure siguranța energetică națională.

Mihaela MIHAI

Gazeta de dimineata

 

Comenteaza

Comenteaza