Şocant! Tăiată cu cuţitul în zona vaginului, coaste rupte şi înfometată

490

Doar o bestie putea comite asemenea fapte, de o cruzime fără margini, spun anchetatorii despre cazul şocant din Petrila, după ce o minoră a fost salvată de poliţişti din mâinile iubitului extrem de gelos. Agresorul a fost arestat pentru 30 de zile, dar a contestat decizia judecătorilor din Petroşani.
Un control de rutină efectuat de poliţiştii rutieri din Petrila a fost salvarea copilei de 17 ani, din localitatea Rovinari, judeţul Gorj (despre care am relatat în ziarul de ieri), sechestrată de iubitul ei de 27 de ani, pe nume Ioan Daniel Duma, din Petrila.
Amănunte şocante ies la iveală după ce anchetatorii au stat de vorbă cu minora. Tânăra, nu doar că a fost sechestrată timp de două zile şi violată, ci a fost bătută cu furie de individul gelos, până i-au fost rupte trei coaste. N-a fost de ajuns, şi Duma a tăiat-o cu cuţitul în zona vaginului, iar în toate aceste zile în care a fost forţată să-i satisfacă poftele, individul nu i-a dat o bucată de pâine. Când a ajuns în braţele poliţiştilor, copila, până să o preia echipajul medical, a cerut ceva de mâncare. Poliţiştii au hrănit-o şi au aflat apoi ce calvar a trebuit să îndure. Potrivit şefului Poliţiei Petrila, comisarul şef Ovidiu Zaharie, infracţiunea este în formă agravantă şi, în acest caz, suspectul nu poate scăpa de răspunderea penală, chiar dacă victima, prin reprezentanţii legali, ar decide să-l ierte pe individ. Copila a fost preluată de părinţi şi internată într-un spital din Rovinari, iar starea ei este stabilă dar va avea nevoie de o perioadă îndelungată pentru a-şi reveni atât fizic cât şi psihic.
Agresorul, Ioan Daniel Duma, a fost încarcerat în arestul IPJ Hunedoara, unde va rămâne în următoarele 30 de zile, dacă şi magistraţii de la Tribunalul Hunedoara vor decide că eliberarea lui reprezintă un pericol pentru societate.
Reamintim că individul şi-a sechestrat iubita şi a dus-o în zona Roşia, o zonă muntoasă şi timp de două zile a bătut-o şi a violat-o. Norocul ei a fost un echipaj de poliţie care a oprit în trafic, pentru un control de rutină, autoturismul condus de Duma. Minora s-a dus direct la poliţişti şi le-a cerut ajutorul. Anchetatorii au stabilit că între cei doi tineri se înfiripase o relaţie în urmă cu circa un an, însă bărbatul era foarte gelos, acesta fiind şi motivul pentru care şi-a vărsat furia pe copilă. Poliţiştii, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroşani, îl cercetează pe individ pentru infracţiunile de viol, lipsire de libertate în mod ilegal, lovire sau alte violenţe şi ameninţare.

Maximilian Gânju

Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Comenteaza

Comenteaza