Soluţiile Sindicatului Muntele pentru salvarea CEH, pe masa ministrului Energiei

224

Soluțiile identificate de Sindicatul Muntele în urma dezbaterii ce a avut loc săptămâna trecută la CEH, au ajuns, miercuri, pe masa ministrului Energiei, Andrei Gerea. Aceleași soluții au fost trimise și parlamentarilor hunedoreni. Demnitarii au declarat, săptămâna trecută, la unison că vor sprijini demersurile necesare pentru salvarea structurii energetice.

 

Sindicatul Muntele a realizat o listă cu șase măsuri care, cu sprijin de la statul român, ar conduce la evitarea insolvenței și la acordarea unei șanse Complexului Energetic Hunedoara.

Complexul Energtic Hunedoara are, în baza HG 941/2014 acces garantat pentru o putere de 200 MWH, iar pentru menținerea nivelului de siguranță a sistemului electroenergetic național are obligația să furnizeze servicii de sistem către Transelectrica la o valoare a puterii electrice de cel puțin 500 MWh până la 31 decembrie 2017.

”Solicităm ca pentru accesul garantat, respectiv pentru cei 200 MWh, Complexului Energetic Hunedoara să i se asigure contravaloarea celor 200 MWh la costurile de producție minime tehnologice ale producătorului de energie pe bază de huilă stabilite de către ANRE. Valoarea serviciilor tehnologice de sistem să fie stabilită astfel încât să acopere costurile mari de producţie pe care producătorul de energie electrică pe bază de huilă le înregistrează”, arată preşedintele Petre Nica în documentul ce a ajuns pe masa ministrului.

Pentru că CEH trebuie să asigure servicii tehnologice de sistem, se mai cere ca în factura de energie electrică să fie introdusă o ”taxă pentru siguranţa sistemului energetic naţional”, care, printr-o metodologie a ANRE, să sprijine producătorii care asigură aceste servicii.

O altă soluție care ar conduce la creșterea veniturilor companiei este recuperarea creanțelor de la societățile de termoficare.

”Ţinând cont, că Societatea Complexul Energetic Hunedoara S.A. înregistrează creanţe restante care depăşesc 200 milioane lei, din care 155 milioane lei reprezintă energie termică livrată către societăţile   de   termoficare,   considerăm   că   acordarea   unui ajutor de stat către Unităţile Administrativ Teritoriale care au în subordine societăţi de distribuţie a energiei termice în Valea Jiului   și   Municipiului   Deva   poate   duce   la   recuperarea creanţelor CEH”, mai spun sindicaliștii.

Din cauza contextului geo-politic din preajma României și pentru că Uniunea Europeană cere țărilor membre ca în   strategia energetică   naţională   să   ţină   seama în   mare   măsură de resursele energetice ale fiecărui stat, cei din Sindicatul Muntele consideră ”necesară declararea „uraniului, huilei şi lignitului” drept   resurse minerale de importanţă strategică pentru România”.

În ceea ce privește problema legată de certificatele de CO2, pentru care Complexul Energetic Hunedoara are nevoie de 40 milioane de lei, aceasta poate fi depășită numai dacă societatea este sprijinită să ia un credit garantat de stat. În caz contrar, statul român este pasibil de o amendă ce depășește 100 milioane euro.

Ultima soluție desprinsă în urma dezbaterii este aceea a necesității dezvoltării rețelelor de transport a agentului termic. La ora aceasta CEH asigură agent termic doar pentru câteva mii de apartamente din Petroșani, Vulcan și Lupeni, și alte câteva mii din Deva.

”Dezvoltarea reţelelor de transport a agentului termic va contribui la creşterea numărului de beneficiari şi implicit la creşterea veniturilor Societăţii Complexul Energetic Hunedoara S.A. Este foarte importantă decizia privind finanţarea în ceea ce priveşte dezvoltarea şi administrarea acestor reţele întrucât Societatea Complexul Energetic Hunedoara S.A. nu poate asigura resursele financiare din veniturile proprii”, mai spun reprezentanții Sindicatului Muntele.

La nivelul Văii Jiului a fost creată Asociația de Dezvoltare Intracomunitară pe Termoficare, tocmai pentru ca Termocentrala Paroșeni, structură a CEH, să fie cea care furnizează agentul termic în această zonă. Mai mult, asocierea primăriilor din Valea Jiului ar fi permis accesarea de fonduri europene pentru modernizarea și extinderea rețelelor de la Petrila până la Uricani, însă fosta conducere a CEH nu a lăsat Paroșeniul să se prezinte la negocierea directă cu ADI, întrucât nu a dovedit că serviciul de termoficare va aduce profit.

Parlamentarii hunedoreni, cei care vinerea trecută au spus că vor susține soluțiile pentru salvarea CEH, vor trebui, ca până la finele acestei luni, să spună cum vor sprijini punerea în aplicare a soluțiilor.

La dezbaterea organizată săptămâna trecută de Sindicatul Muntele, intitulată COMPLEXUL ENERGETIC HUNEDOARA – Integrarea în Uniunea Energetică Europeană şi importanţa în strategia energetică naţională, au participat parlamentari hunedoreni, oameni de afaceri, sindicaliști, reprezentanți ai Consiliului Județean Hunedoara, ai Ministerului Muncii, dar și ai primăriilor din Valea Jiului.

 

 Mihaela MIHAI

Gazeta de dimineata

Comenteaza

Comenteaza