DISTRIBUIȚI

Titlul acestui articol a fost şi titlul proiectului educaţional derulat cu prilejul Zilei Europei la Şcoala Gimnazială Nr.6 Petrila – director prof. Andrei Beatrice, director adj. prof. Ioan Cordea – proiect coordonat de prof. Florin Ulric, prof. Anca Ţurcaş şi bibliotecar Raluca Cocolan.

Ziua de 9 Mai 2014 a fost o zi însorită şi frumoasă ca şi sufletele copiilor – majoritatea din ciclul primar – ce aspiră convinşi şi sinceri la statutul de cetăţean european cu drepturi, dar şi obligaţii egale cu ale celorlalţi cetăţeni ai Uniunii Europene. În fond, tinerii şi copiii Văii Jiului visează la un pic mai multă bunăstare şi la mai multe bucurii aici în Valea lor…
Scopul proiectului a vizat conştientizarea participanţilor privind rolul României în sistemul de valori europene şi a fost realizat atât prin activităţi practice, cât şi prin întreceri sportive, activităţi educativ-recreative, precum şi prin realizarea unei mini-expoziţii de desene ale copiilor şi de panouri cu ilustrate din Europa.
La acţiune au fost prezenţi şi câţiva ofiţeri superiori în rezervă sau retragere din cadrul A.N.C.M.R.R. „Valea Jiului”: lt.col.(r.) Constantin Fulga – preşedintele asociaţiei rezerviştilor – col.(rtr.) Pavel Coita, col.(r.) Lucacs Ioan, lt.col.(r.) Uţă Vodă – vicepreşedinţi – col.(r.) Adrian Ronai – purtător de cuvânt.
În P.D.I. al şcolii s-au desfăşurat activităţile educativ-recreative: O scurtă expunere a prof. Florin Ulric despre semnificaţia zilei de 9 Mai, istoricul şi scopurile U.E. şi despre Declaraţia de Independenţă a României rostită în Parlament de către Mihail Kogălniceanu, prim-ministrul de atunci al nou născutului stat român. Col.(r.) Adrian Ronai a făcut o prezentare – împănată cu poze de arhivă – a contextului politic precum şi a luptelor din Al Doilea Război Mondial, la care a participat armata română, lăsând ofrandă în cele două campanii – din Est şi din Vest – pierderi de 794.562 militari (92.620 morţi – din care 3.372 ofiţeri şi 2599 subofiţeri ).
În ambianţa creată, cadrele militare au înmânat, sub formă de donaţie din partea Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere, o barcă pneumatică unor oameni care încearcă să scrie istorie în Valea Jiului, lui Avram Iancu şi antrenorului acestuia, prof. Ioan Cordea. Barca le va fi utilă la antrenamentele pe care le vor efectua pe lacurile din zonă, în tentativa de a traversa înot Canalul Mânecii pentru a duce în Europa continentală şi în cea insulară mesajul nostru de prietenie către toate naţiile Europei. Dacă va reuşi, Avram Iancu ar fi primul român care face acest lucru.
Atât copiii şi dascălii lor, cât şi ofiţerii rezervişti prezenţi – o parte dintre ei făcând parte şi din subfilialele din Petroşani şi Petrila ale Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor „Regina Maria” – i-au urat succes temerarului înotător asigurându-l că vor fi cu sufletul alături de el.
Punctul forte al activităţii a fost un scurt program artistic susţinut de elevi, în realizarea căruia un merit mai mare revine – în afara coordonatorilor proiectului – elevilor Daniel Bîcă, Timea Kadacs, Mihaela Popescu şi Izabela Olariu, dar şi îndrumătorilor acestora, profesoarelor Carmen Giurgiu, Anca Ţurcaş şi Monica Clemente.
Am simţit puţin că suntem europeni dar cu o istorie şi tradiţii proprii. Şi asta ne-a bucurat şi ne-a dat speranţe.
I. ARON

de Ziarul Vaii Jiului

 

Comenteaza

Comenteaza