Petrila, / Târg al Meşteşugarilor

1700
de Corneliu BRAN
Peste nici două săptămâni, în zilele de 5, 6 şi 7 mai, petrilenii vor avea din nou un bun prilej de distracţie, administraţia publică locală punând la cale trei zile de veselie.
Primarul Vasile Jurca ne-a informat că la şedinţa ordinară de vineri, 28 aprilie, pe ordinea de zi va exista un proiect de hotărâre care vizează organizarea primei ediţii a Târgului Meşteşugarilor din Petrila: „Am discutat deja în principiu cu toţi consilierii. Toată lumea e de acord în condiţiile în care noi nu cheltuim de la bugetul local mai nimic (doar energia electrică consumată în cele trei zile de târg), ceea ce înseamnă că proiectul va fi aprobat. De altfel, i-am şi anunţat pe cei care ne-au trimis această ofertă şi le-am spus că pot să se apuce de treabă, să facă invitaţiile şi tot ce trebuie pentru acest inedit târg. Târgul meşteşugarilor va aduce meşteşugari şi producători din toată ţara, mulţi vor veni şi cu uneltele să facă aici produse meşteşugăreşti, pe viu, în timp ce alţii vor veni doar cu produsele. Va fi un târg de primăvară inedit. Dacă iese bine, îl vom mai organiza şi în anii următori. Ceea ce e şi mai plăcut pentru cetăţeni, după părerea mea dar şi după părerea celor cu care am stat deja de vorbă, este faptul că pe toată perioada celor trei zile va exista la acest târg şi un parc de distracţii pentru copii, cu tiribombe şi alte asemenea maşinării ce le provoacă tinerilor şi copiilor multă bucurie, precum şi o scenă amenajată unde timp de câteva ore, seara, vor cânta şi vor dansa artişti şi ansambluri de dansuri locale dar şi câţiva artişti îndrăgiţi veniţi din Capitală şi din ţară”.
Locul de desfăşurare va fi tot cel obişnuit, strada Republicii, care se va închide pe perimetrul situat între strada ce merge la spital şi strada Dacilor. „Vom devia pe perioada celor trei zile circulaţia, astfel, pe un sens se va circula pe strada Tudor Vladimirescu, iar pe celălalt sens se va circula pe strada din Cartierul 22 Decembrie”, ne-a mai spus primarul. Care a ţinut să facă şi un apel către meşteşugarii din Petrila sau din Valea Jiului, dar şi către meşteşugarii din Brad şi Orăştie „unde ştim că există foarte mulţi”: „Cred că e un prilej excelent pentru toţi meşteşugarii să-şi prezinte produsele. De aceea şi pe această cale fac un apel la toţi meşteşugarii locali să participe, relaţiile putându-le lua de la primărie. În ceea ce priveşte acest târg, cred că oamenii din Petrila vor participa în număr mare la această sărbătoare a oraşului. Sunt sigur de asta! Totuşi, eu le fac şi lor o invitaţie, chiar dacă mai e ceva timp până atunci. Ei ne tot cer astfel de manifestări peste an şi aceasta este prima, urmând ca anul acesta să mai organizăm şi altele. Astfel încât să le satisfacem aşteptările”.

Comenteaza

Comenteaza