Viceprimarul Vasilică Jurca / Vrea ca săracii să ştie cine sunt bogaţii care le dau, dar nu de la ei…

317
de Corneliu BRAN

• Intervenţii la obiect a consilierilor Temneanu şi Bălănesc

Dacă mai doreaţi o mostră penibilă prin care să vedeţi că pesediştii din Consiliu Local Petrila şi ceilalţi consilieri care-i susţin sunt în plină campanie electorală şi nu fac altceva la şedinţe decât să se preocupe cum să-i prostească pe cetăţeni, vă mai prezentăm un exemplu clar. 
Este vorba de proiectul de hotărâre nr. 70 din 2016 (26 de pe ordinea de zi a ultimei şedinţe ordinare de consiliu local), prin care iniţiatorul, primarul Ilie Păducel, solicita aprobarea acordării unor tichete sociale, în valoa­re de 50 lei, persoanelor singure sau familiilor cu probleme sociale şi care beneficiază de venitul minim garantat, precum şi persoanelor cu handicap grav, acest beneficiu fiind acordat în preajma sărbătorilor de Paşti, cum se întâmplă an de an la Petrila şi nu numai.
Ca să vedeţi până unde ajunge ipocrizia unora, Vasilică Jurca, în viaţa de zi cu zi un bogătan, a cerut în mod expres ca pe aceste tichete să fie inscripţionat, mare, „Consiliu Local al Oraşului Petrila”. La această argumentaţie, consilierul Ion Temneanu a comentat raţional că-i este ruşine cum e pusă problema: „Suntem penibili! Dacă am fi dat vreo 5 milioane oamenilor, atunci aş mai fi zis, dar şi atunci aveam rezerve… Dar, aşa, dăm 50 de lei şi vrem să ne şi fălim! Nu e posibil aşa ceva şi e sub orice demnitate”.
Dacă consilierul Preda a luat-o în râs şi a zis „să trecem că banii vin din partea lui Alah”, iar Doiniţa Bălănesc a atras, pe bună dreptate, atenţia că inscripţionarea acelor tichete înseamnă iar nişte bani în plus de la buget, „şi atunci când nu e cazul”, consilierii pesedişti au fost de acord cu argumentele lui Jurca, astfel că votul de 9-8 a fost dat pe cea mai penibilă mostră de imagine care se doreşte a fi făcută pe spatele unor oameni necăjiţi din oraş! Numai că pesediştii au o mare problemă procedând aşa: nu ştiu cât de dezgustătoare sunt aceste acţiuni şi cât rău fac tocmai imaginii acestui partid, fundamentat pe principii, în primul rând, sociale! A face acte sociale, caritabile, a întinde mâna spre fratele tău, sărac sau bolnav, ajutându-l, nu înseamnă a pune şi imediat sigla cu „Eu am fost!”. Din contră, un bun creştin tace şi face… Iar oamenii văd şi simt asta, deci nu-i mai luaţi de proşti,  măi „consilierilor care sunteţi”!

Comenteaza

Comenteaza