Petrileanca din America / Pre’zicerea

254

~ Pre’zicerea ~
Cam de două săptămâni de zile
Mai spre ziuă, când se arătau zorile/
Am avut un vis dumnezeiesc
Glasul îmi zicea să mă trezesc /
Dar buimăcită’n somn ascultam
E vis sau într’adevăr ? Habar n’am !
Am să-ţi zic ceva, glăsuia’ncet
Îngerul cu tandreţe’n voce şi accent/
Veste cumplită am venit să-ţi aduc
Ţi’l voi spune, şi apoi mă duc /
Cu patimă şi cu durere în gând
Partenerul ţi’l vei pierde’n curând/
Cel care patru zeci de ani te-a iubit
Iată că va fii un trup ne-însufleţit /
De ce Doamne ? Vrei să mi-l răpeşti –
Şi’n inimă adânc să mă loveşti ?
Pe Dumnezeu în gând îl dojeneam
Şi planul lui deloc nu îl înţelegeam /
– Nu plânge copila mea ! Şi nu te opune
Ce soarta şi Cel prea înalt îţi spune.
Căci sufletul ce azi moartea îl răpeşte
Un prunc nou maicii lui se va naşte /
Nimic în această lume nu se pierde
Dumnezeu stinge duhul, şi un altul el aprinde /
Încearcă să’nţelegi cărările Domnului
Viaţa şi Moartea deopotrivă sunt date omului /
Primeşte-le din mâna sorţii fără cârtire
Dacă-ţi va fii greu, lăcrimează în tăcere./
Visul şi prezicerea s-au împlinit negreşit
Partenerul meu iubit de’o viaţă a murit /
În braţele unei mame, undeva pe’acest pământ
Un suflet de copil – viaţa îşi face legământ.
< Magda T. >

Magda Thamaszi

Comenteaza

Comenteaza