E cu alb-negru. Și despre “ouă”. Doar că fiecare cu “oul lui”. Viața așa începe, în două nuanțe. Pe celelalte le învățăm pe parcurs. Acum, la etatea mea, după cum mă cunosc, nu cred că le știu chiar pe toate, dar pe cele mai multe le-am folosit. Am realizat niște picturi ale vieții de mamă-mamă. Sunt atât de talentată la desen de îmi vine să mă pup singură. Toate desenele obligatorii de la școală mi le făcea “baba”, “oul din care a ieșit mama”. Între timp, mi-am cumpărat pensulă și acuarelă. M-am dat mare, am crezut că pot singură. Că ea, baba, nu mai știe atâtea. Că pe vremea ei nu erau atâtea “culori”. Rezultatul? Parcă “eram tot pe stânga”. Dar așa “stângace” am reușit să-mi creionez propriul tablou al vieții. Cu multe ciocăneli! “Fierbea gălbenușul din oul meu sursă”, mama, la fiecare decizie periculoasă. Știți ecoul acela al unor cotcodăceli: “nu le știi pe toate! Ascultă! Nu tu m-ai făcut pe mine”. Și îmi creștea “puf pe limbă de nervi că sunt ciocănită”. Eh, aveam și replică. “Seamăn cu tata”. Că așa credeam eu că “oul se înmoaie”. Și îmi continuam pictura propriului tablou. Unul care nu e de vânzare. Indiferent de preț. Unii spun că seamănă cu un “dinozaur”. Alții nu-și dau cu părerea, cică are un contur “diform”. Sunt câțiva care văd și cu ochi buni “produsul pensulei mele”. Oricum puțini au ochi de artist, puțini au simț realist de critic profesonist. Deci în fiecare moment poate fi altceva. În funcție de starea vremii. Și ăsta poate fi un semn bun. Eu am rămas în vremea mea, în tabloul meu. Între timp am făcut “coajă”. Asta înseamnă că am devenit material didactic penrru alții. Da, sunt zid de pictat pentru ei. Și se simt bine. I-am înțeles, le este mai ușor să picteze în deplasare. E desen neasumat. Dacă ar lucra pe ei nu ar mai avea pe cine da vina. Sunt “cocoșeii și găinușele care stau pe gardul altora” Mi-a prins bine, am înțeles că e important să nu “te miști când procesul de producție nu este oprit”. Timpul nu a stat după mine și de ceva vreme, multa ce-i drept, am devenit eu însămi “ou”. Și evident că mi-au mai apărut niște nuanțe în “acuarelă”. Am învățat să le folosesc corect. Că altfel stric imaginea tabloului. Încurc culorile. Cel mai bine totuși mă descurc în alb-negru! E zona care nu poate fi controversată și care aduce liniște interpretativă. Mno, fiecare cu ouăle lui. Știu voi vorbiți de alte ouă. Mai ales zilele acestea. E piață liberă a ouălor. Și să îndrăzniți să spuneți că limba română nu e frumoasă! Vedeți face pui în fiecare text. Iar fiecare pui are ouăle lui. Bună dimineața, Românie!