Nu iubesc deloc PSD. Ca să nu avem discuţii. Asta ştiu şi ei. Nu iubesc, nu pentru că sunt eu vreo manipulată politic, ci pentru că detest populismele ieftine şi trădarea. Aţi ucis generaţii prin populisme şi minciuni. Copiii voştri vă vor judeca atunci când se vor lupta cu „buruienile sădite de voi”. Detest în egală măsură şi trădarea. Trădarea, în general. Iar trădarea are la baza cel mai periculos microb al unei societăţi: MINCIUNA. Trădarea este rudă cu perfidia şi caracterul 0 (zero). Lipsa de educaţie şi parvenitismul favorizează asta. Structura biologică a PSD are ca embrion „trădarea”. Indiferent ce alt tip de caracter a încercat să construiască într-o echipă mare de factura PSD a fost devorat. A fost înlăturat sau suficient umilit ca să se autoexileze. Am pierdut mult în viaţă, financiar vorbind, fiindcă nu am acceptat trădarea – de orice fel economică, umană, naţională. Am încercat, prin refuzul unor contracte bugetare disimulate în publicitate, să reduc cheltuielile inutile ale „statului, a se citi românilor” deşi asta însemna sinuciderea societăţii mele private. Am încercat să conving politicul că „urmele activităţi îndreptate către dezvoltarea comunităţii valorează mai mult decât un cont gras”. Cu argumente şi beneficii reale. Am răguşit susţinând că într-un mediu economic echilibrat şi armonizat câştigurile sunt mai mari pentru toată lumea. Şi mai liniştitoare, şi mai pe termen lung. Sunt excluse spăgile şi alte tertipuri financiare care leagă bolovani de spatele unor numiţi, agreaţi politic. Am, am…. şi nu am reuşit decât într-o anumită măsură. Am reuşit mai mult ca mulţi alţii care au avut toate instrumentele la îndemână. Poate că rezultate acţiunilor mele se văd prea puţin la nivel macro. Mă refer la judeţ. Nici măcar procurorii şi poliţiştii nu au fost receptivi. Fiindcă şi ei sunt oameni şi sunt legaţi în această horă. Am fost numită şi „cancer economic, şi non-model financiar, şi lipsită de viziune”. Pentru că am ştiut să spun NU. Nu vreau să par eu ceea ce nu sunt şi nici să trăiesc eu şi copilul meu bine, iar alţii să adoarmă visând la un colţ de pâine neagră. Şi asta ca să nu fiu mulată pe modelul perfidiei. De aceea voi fi întotdeauna vehementă împotriva nedreptăţii. ŞI da, domnule senator Cristian Resmeriţă, în faţa mea, în ochii mei, în analiza mea, nu sunteţi decât un ins care alimentează trădarea. Cristian Resmeriţă, ia oglinda! Vezi exact ce simţi tu şi în ce pozezi? Ustură ochii? E deformată oglinda? Nu poţi fi întotdeauna erou, lăsându-i pe alţii cu piepturile goale în faţa armelor. Eroism însemna să ieşi public să spui: DEMISIONEZ din acest partid care mi-a trădat minerii. Minerii mei, pe care eu i-am trădat de o mie de ori. Minerii mei, pe care i-am folosit doar ca rampă politică. Nu să ieşi să arăţi cu degetul întins spre colegii tăi! Tu ştii ce înseamnă „logica partidului vostru”. Eu ştiu ce poţi. Ştiu cum gândeşti. Ştiu ce ai făcut. Ştiu de ce faci. Ştiu ce urmează să faci. Pe mine nu mă poţi păcăli. Ai noroc că ai colegi slabi. Fricoşi. Laşi. Nedemni. Vulnerabili. Ai presă favorabilă. Pentru că „ştii să lucrezi cu ea”. Altfel tu nu ai fi demnitar în acest stat. Răspunde la o singură întrebare. Nu mie. Minerilor. Lupenenilor. Hunedorenilor. De ce CEH este falimentar dacă tu ai luptat pentru el? A, nu ai putut face nimic. iartă-mă, asta nu e scuză. Şi pentru asta mi-aş da demisia. Fiindcă nu pot. Ştii că nu am nimic cu tine personal, deşi aş putea avea, fiindcă tu ai avut cu mine. Am cu omul politic care îşi foloseşte influenţţa toxic pentru zona în care trăiesc eu. Mă adresez public, pentru că aşa simt. Să afle şi lumea că perfecţiunea nu s-a născut la Lupeni, în familia Resmeriţă. Foloseşte calităţile pe care le ai, la maximum – fiinjdcă eşti cadru didactic şi ai menirea să ai gândire instructiv-educativă. Eşti tânăr şi ai şi tu copii. Ai curaj să îi laşi într-un stat în care un caracter ca tine gândeşte legi şi este model pentru omul de rând. Omul care se uită la voi, parlamentarii, ca la Dumnezei. Ştiu că nu-ţi place să te uiţi în oglindă. Ştii ce trebuie să mai iei în calcul. Nici eu nu mai suport să mă uit în oglindă şi să spun „ăştia mă cred proastă”. Nu plec din Hunedoara! Iar pentru Hunedoara, chiar dacă hunedorenii dorm, voi găsi orice soluţie să nu mai fie umilită. De nimeni. Nici măcar de tine. sau grupurile asociate unor astfel de mentalităţi. Bună dimineaţa, Hunedoara!

Ramona Rosulescu

Fotografia postată de Ramona Rosulescu.

 

 

Comenteaza

Comenteaza