Nu sunt perfecţi nici ei, au cu siguranţă problemele lor. Dar pot fi daţi exemplu: turismul poate ţine şi de „foame”.
Un orăşel de nouă mii de locuitori, cam atât cât au mai rămas în Petrila (din 20.000 în 2012), strâns între Coasta Azură şi Nizza (Nice), înghesuit de Cannes şi de blazonatul Grasse, şi-a suflecat mânecile şi a câştigat pariul.
Sigur, n-au stat cu toţii acolo să se ascundă în spatele lui „nu sunt bani” şi să-şi dea coate unii altora.
Sigur, aici, bunăstarea micului orăşel, colectivitatea, sunt tratate ca valori.
Sigur că aici contează cine ştie să facă ceva, nu cine este fiul sau nepotul lui..
Sigur că aici supraveghetorii nu se limitează la jaf şi cimentuiri cu scuza de a „păstra”. Au lăsat oraşul aşa cum era, oferindu-i responsabilităţi: s-a născut un mic, graţios şi interesant muzeu, unde cu 4€ de bilet ţi se arată toată istoria oraşului cu materiale din abundenţă, deschis 10 ore pe zi, şapte zile din şapte, tot anul.
Sigur că aici preotul şi bisericile au lăsat Inchiziția în urmă şi în loc să tune şi fulgere împotriva celor care îndrăznesc să le spună că biserica este construită pe o rămăşiţă celtică, ţin deschise toate bisericile oraşului şapte zile din şapte, 10 ore pe zi, tot anul. Şi cum valoarea spirituală a acestor locuri o recunoaşte până şi popa, bisericile printează – prin metodă litografică, în ample şi elegante ediţii- o broşură care-i ajută pe vizitatori să „vadă” toate comorile spirituale pe care le deţin aceste bisericuţe. Şi le distribuie – GRATIS -, invitând turiştii să ia cât mai multe.
Sigur, oraşul, în loc să se risipească în opere inutile, a investit în parcări comode, abundante şi gratis.Iar la intrarea în oraş, de comun acord cu politica responsabilă, au sădit un centru de informare turistică, activ şapte zile din şapte, 10 ore pe zi, ce răsare tot anul. Gratis, poţi obţine infromaţii despre oraş, despre regiune, în cel puţin cinci limbi diferite şi cu actualizări din şase în şase luni – nu din 60 în 60..de ani.
Sigur, consilierul responsabil a predispus un traseu printre străduţele oraşului, bine semnalat de indicatoare către toate frumuseţile locale – de la biserica dedicată Magdalenei, la cele trei case pe care le poate dărâma şi vântul. N-o fi important, dar pentru ei până şi lucrurile astea, în pas cu istoria locală, sunt valoroase.
Sigur, orăşelul, pentru a „chema” turistul, a construit trasee tematice şi a realizat broşuri moderne, cu poze şi informaţii detaliate, tipărite în cel puţin 10 limbi şi actualizate la fiecare şase luni.
Sigur, Ministerul Turismului ştie ce-i aia multimedialitate. Şi oraşele mici ştiu. Deci toţi au un site web îngrijit, frumos, bogat, plin de informaţii şi într-adevăr în pas cu timpul… distanţă mare între oprobriile prost întreţinute ale comunelor noastre.
Sigur, în restaurante se servesc cu mândrie mâncăruri şi băuturi tradiţionale de calitate, la preţuri accesibile.
Sigur, aici nimeni nu s-a pierdut în proiecte mari şi inutile sau în lupte disproporţionate care umplu doar gura. S-au luptat din greu pentru ce putea oraşul şi ce poate face, n-au stat cu gândul la orgoliu şi la buzunarele – care cu siguranţă s-au umplut între timp- cuiva.
Sigur, oraşul în loc să plângă… şi-a dat de lucru, toată lumea colaborează cu toată lumea. De asta atrage zeci şi zeci de mii de turişti în fiecare an, de aia printre străduţele mici sunt peste 60 de mici galerii de artă active, zeci şi zeci de restaurante şi chioşcuri. De aia lumea investeşte şi tinerii rămân!
În interiorul Franţei, orăşele ca ăsta sunt cu miile, Biot nu este un caz… ci o normalitate. Da, în Europa…
Puţin mai încolo de graniţa mentalităţii noastre oportunistă şi retrogradată.
Să trăieşti din turism, deci, se poate.
Sergiu BALABAN DUCK
