Popice / Dobrică este gata de duelul cu Serbia

336
de Loredana JUGLEA
În acest week-end, echipa naţională a României pregătită de antrenorul emerit din Valea Jiului, Marcel Dobrică, va juca un amical de lux cu campioana en titre, Serbia. Vor fi două amicale la seniori şi juniori jucate sâmbătă şi duminică. 
Din Valea Jiului la lot a fost convocat popicarul Marian Bălan de la Inter Petrila, iar din judeţ Manea Mănel – fost jucător la Inter Petrila. Ar mai fi trebuit să fie în lotul lărgit şi Radu Balaban, dar din cauza unor examene acesta nu a putut face deplasarea.
„Este un meci foarte greu pentru noi, un test de verificare pentru Campionatul Mondial. Din păcate, pentru acest meci nu am putut aduce jucătorii din străinătate, pentru că şi ei sunt în plin campionat, aşa că în aceste condiţii voi conta mai mult pe jucătorii autohtoni”, a declarat antrenorul Marcel Dobrică. În campionat, echipa sa, Inter Petrila, este pe locul al treilea atât în întrecerea seniorilor, cât şi în întrecerea juniorilor. Ambele echipe au şanse să intre în Turneul Final, din luna mai, când se va decide campioana.

Comenteaza

Comenteaza