Popice / Liceenii lui Dobrică se pregătesc de meciul vieţii

260

La turneul final al Campionatului Naţional de Popice, programat zilele acestea la Ploieşti, Inter Petrila se va duela pentru un loc pe podium cu CFR Cluj, Poli Iaşi şi Electro Târgu Mureş.

Cele patru echipe şi-au câştigat dreptul de a lupta pentru titlul de campioane prin rezultatele bune din campionatul regulat. CFR Cluj, Poli Iaşi, Electro Târgu Mureş şi Inter Petrila au tradiţie în lupta pentru medaliile naţionale, iar în acest an speră să-şi apere blazonul.
Pentru Inter Petrila doar calificarea în „careul de aşi” reprezintă o performanţă, având în vedere faptul că gruparea lui Marcel Dobrică se află în plină reconstrucţie, la ea activând tineri de liceu.
„Pentru clubul nostru este deja o performanţă că am ajuns să jucăm cu trofeul pe masă, întrucât ne confruntăm cu un schimb de generaţii şi cu probleme financiare. Oricum, ne vom mobiliza, pentru a veni cu o medalie cât mai strălucitoare, chiar dacă vom intra în luptă cu nişte copii”, a declarat Marcel Dobrică, antrenorul popicarilor de la Inter Petrila. Antrenorul, care este şi tehnician al echipei naţionale a României, va profita de turneul final şi pentru a-i alege pe cei mai în formă sportivi în vederea participării la Campionatul Mondial de Popice din Cehia. Din lotul tricolor de şase sportivi care va face deplasarea la competiţia din Cehia nu va face parte niciun senior de la  Inter Petrila. În schimb, clubul din Valea Jiului va avea doi reprezentanţi la naţionala de tineret, respectiv Bogdan Iura şi Radu Balaban, care vor face deplasarea la Mondiale.

de Loredana JUGLEA

 

Comenteaza

Comenteaza