DISTRIBUIȚI
de Mihai BARBU
Vineri dimineaţă, la Colegiul Tehnic „Constantin Brancuşi” din Petrila, s-au întâlnit, după un arc generos de timp, cei care au fost primii elevi ai acestui liceu.
„Generaţia ’50” a fost însoţită, la ora festivă, de dirigintele lor, profesorul Ion Trancău, care a ajuns la venerabila vârstă de 75 de ani. (Precizare: dacă nu i-ar fi declarat, solemn, în faţa asistenţei, nimeni nu l-ar fi crezut!)
Reuniunea acestei prime generaţii a Liceului din Lonea (cum era cunoscut în epocă) a fost onorată de prezenţa primarului Ilie Păducel. Motivul a avut o dublă semnificaţie, pentru că dl. Păducel a venit nu doar ca primar, ci şi în calitate de fost elev al profesorului Trancău. Gazdele, în frunte cu d-na directoare Cecilia Mitran, şi-au întâmpinat oaspeţii cu pâine şi sare, iar dansatorii dlui prof. Doda le-au oferit un scurt moment folcloric. La care, la un moment dat, s-a alăturat, cu entuziasm, şi primarul Petrilei.
Profesorul Trancău a fost profesor la Liceul din Petrila vreme de 16 ani, după care s-a însurat cu o fostă (frumoasă) elevă şi s-au mutat, împreună, la Târgu Jiu. La plecare, toată lumea l-a regretat pentru că dl. Trancău a fost un profesor de limba şi literatura română total atipic, după canoanele severe ale vremii. Omul era foarte iubit de elevi deoarece era strălucitor atât în clasă cât şi în pauze, când se lăsa antrenat în aprige partide de fotbal, încinse în curtea şcolii. „Jucam fotbal pe locul unde acum este sala de sport. Pentru că partidele se prelungeau şi după pauza mare, locul cu pricina l-am botezat Chiuleşti. După numele stadionului Giuleşti din Bucureşti, unde evolua îndrăgita echipă feroviară Rapid…”
Dl. primar şi-a adus aminte cum fetele din clasa sa încercau să copieze la teza de română. Ele îşi puneau cartea sub fustel iar profesorul Trancău se făcea că nu observă nimic şi se plimba, visător, prin clasă. Dintr-o dată, profesorul cel visător bătea energic cu piciorul în podea iar fetele, de emoţie şi de surpriză, scăpau, cu un zgomot de nedescris, cărţile pe jos. Profesorul se făcea că nu aude zgomotul şi că nici nu vede cu se îndeletniceau colegele elevului Iliuţă Păducel. Apoi, dl. Trancău îşi continua, netulburat, plimbarea prin clasă. Şi elevele îşi băgau iar sub fustă cărţile lor de română…”
Întâlnirea profesorului Trancău cu elevul Ştummer a fost la fel de emoţionantă pentru că cei doi nu s-au mai văzut de 20 de ani. „L-am avut elev pe Stummer la toate formele de învăţământ din România…”, a spus, cu umor, fostul său profesor. „De aceea am şi rămas atât de buni prieteni…”
Întrebat cum a călătorit de la Târgu Jiu la Petroşani, profesorul Trancău a zis că a venit cu „doi naşi”. Apoi a continuat: „Nu e vorba, să ne înţelegem, de poetul Doinaş, autorul Mistreţului cu colţi de argint, că el a murit demult. Am venit cu doi naşi de la CFR care, ştiindu-mă profesor, nu m-au lăsat să iau bilet”. (Uite că, împotriva oricăror evidenţe, în România de azi există cineva care mai are un minim respect faţă de profesori…)
După momentul introductiv, la care a participat toată lumea, doamnele şi domnii absolvenţi au rămas singuri ca să-şi depene, netulburaţi de nimeni, amintirile comune. Apoi au mers să serbeze aniversarea la un local din Petroşani. Profesorul Trancău nu a mai participat la masa festivă. Îl aştepta, la Târgu Jiu, Tudor Arghezi. Nu omul, că s-a prăpădit demult, ci festivalul care tocmai îl omagia pe marele poet.
Post Scriptum. I-am mărturisit, cu recunoştinţă, d-lui profesor că am avut bucuria să-l am ca dascăl doar vreme de o săptămână. Atât cât a durat concediul medical al profesoarei pe care a înlocuit-o într-un mod strălucitor. A fost, însă, un timp suficient de lung ca să-mi doresc să fiu şi eu profesor, aşa cum a fost domnia sa în toţi cei 16 ani petrecuţi la Liceul din Lonea. Din acest motiv, prezentul post scriptum nu poate să sune decât ca un song de Beatles, o formaţie care, pe atunci, îşi lansa primele hituri: P.S. I love you!  

Comenteaza

Comenteaza