DISTRIBUIȚI
de Ziarul Vaii Jiului

Ca profesor suplinitor de limba franceză la Colegiul Tehnic „Constantin Brâncuşi” Petrila, bântuit de ideea „Europa”, în anul 2005, am renunţat la a-mi plăti taxele universitare pentru un an de studiu şi, pe cont propriu, am plecat în Franţa pentru a participa la o vizită pregătitoare „Comenius” – un program european din acea perioadă. Tematica principală a proiectului, propusă de gazdele din Franţa, era una la modă, agreată de Uniunea Europeană: protecţia mediului înconjurător. Când mi-a venit rândul, am propus colegilor europeni tradiţiile populare. Aşa s-a născut Proiectul Şcolar Echos de voix d’Europe: „L’écologie culturelle pour une école durable”/ Ecouri ale vocilor Europei: „Ecologia culturală pentru o şcoală durabilă”».

„Trecut-au anii ca nori lungi pe şesuri…”
La întoarcerea din Franţa, la mine acasă, am încropit un Proiect Şcolar „Comenius”. L-am propus, pe dischetă, colegilor de la „Constantin Brâncuşi” Petrila, gândind că ar fi bine să lucrăm în echipă. Totuşi, e cunoscut proverbul „Când sunt prea multe moaşe, rămâne copilul cu buricul netăiat”. Şi, uite-aşa, în anul 2005, am ratat finanţarea europeană…
Nu am renunţat. În anii următori, 2006 şi 2007, cam în ultima zi, adică data poştei, am propus direcţiunii Colegiului Tehnic „Constantin Brâncuşi” Petrila proiecte pe hârtie. Au fost aprobate, primind finanţări europene. Astfel, profesori şi elevi de la Colegiul Tehnic „Constantin Brâncuşi” Petrila au participat la reuniuni de proiect în Grecia, Franţa şi Italia.
În aprilie 2007, o reuniune de proiect a avut loc la Colegiul Tehnic „Constantin Brâncuşi” Petrila. Au participat, atunci, delegaţii din Franţa şi din Grecia…
În galeria de artă a unui sculptor francez: Serge Belliot
Dar toate acestea sunt poveşti, amintiri, nostalgii… Între timp, parafrazându-l pe Eminescu, „Trecut-au anii ca nori lungi pe şesuri…”.
În 2005, în timpul vizitei pregătitoare, gazdele din Franţa ne-au pregătit, printre altele, şi surpriza de a vizita o galerie de artă personală, cea a sculptorului francez Serge Belliot. Ce-mi amintesc e că am reuşit, în acel turn Babel (se vorbea în franceză, italiană, greacă), privind nişte sculpturi, să-i precizez lui Serge, în franceză: „Domnule, aici este Brâncuşi…”.
Amândoi, în 2005 – şi eu, şi Serge Belliot – am avut cateva schimburi de mesaje. Oarecum convenţionale. Care, apoi, au şi încetat…
După vreo opt ani de tăcere, pe email, dar şi pe cale poştală, am primit un mesaj:
„Sunt Serge Belliot, sculptor. Într-o bună zi, în 2005, v-am văzut sosind în atelierul meu şi am păstrat, din acea zi, imaginea unei persoane care mi-a făcut impresia că vrea să trăiască vertical, în întregime, fără măsură. Apoi, grupul cu care aţi venit ne-a întrerupt discuţia, dar mi-am zis mie însumi că vă voi revedea fără îndoială. Anii au trecut, acum sunt pensionar şi m-am gândit să-mi pregătesc rulota şi să pornesc la drum pentru a întâlni persoanele care, în viaţa mea, mi-au suscitat interesul, aşa cum sunteţi dumneavoastră.”
Serge Belliot în Valea Jiului
Între timp, Serge Belliot, soţia şi o familie prietenă ne-au vizitat. Le-am încropit un fel de program, cu prietenii Radu Dacian Chinţa şi Petre Mănici. Le mulţumesc şi pe aceasta cale…
Au fost ceasuri de taină. La Clubul Copiilor şi Elevilor din Petrila. La Petre Mănici, acasă.
În pofida contextului alegerilor europarlamentare, la ceasuri de taină, am convenit oarecum că bogăţia nu e una materială. Bogăţia unui om, vorba lui Serge, e cea spirituală, ceea ce face şi ceea ce transmite un om unor generaţii…
Să sperăm, aşa cum ne-au fost sugerate de oaspeţi, în noi colaborări şi noi proiecte europene. Şi – de ce nu? – acestea, cu timpul, vor fi, vor deveni alte poveşti, alte nostalgii…
Ionel ZMĂU

Comenteaza

Comenteaza