Primăria Petrila face un studiu de regenerare urbană. La ce foloseşte el?

315
de Alina PIPAN
Peste 16.600 de euro plăteşte Primăria Petrila pentru realizarea unui studiu de regenerare urbană.
Studiul se referă la zona industrială minieră pe care vrea să o ia în administrarea şi să o repună în circuitul economic, găsindu-i utilități noi prin atragerea de fonduri europene. Pentru a demara un proiect de o asemenea anvergură, care ulterior să fie sustenabil, şi să nu secătuiască bugetul local, are nevoie de studii specializate, dar costisitoare din punct de vedere economic.
Suma plătită de Primăria Petrila pentru studiul de regenerare urbană – 75.000 de lei – este mare, dar nu este cea mai mare cheltuită în Valea Jiului.
La Uricani, de exemplu, pentru un studiu similar, dar care, ce-i drept, se referea la tot oraşul, primăria a plătit 100.000 de lei. Însă studiul pentru Uricani va putea fi folosit pentru orice investiție infrastructurală de amploare, şi are utilitate pe termen lung, adică peste 20 de ani.
Practic, fără asemenea studii de fezabilitate şansele de atragere a finanțării sunt nule. Primăria Petrila îşi asumă riscul ca studiul să concluzioneze ca eventualele investiții să fie inoportune economic, dar este mai eficient să ştii dinainte dacă merită canalizarea eforturilor materiale şi a resurselor umane pentru demararea acestui proiect, sau nu. În plus, studiul trebuie să vină şi cu propuneri de eficientizare a spațiilor studiate şi a întăririi economiei locale.
Studiul „Regenerarea spaţiului public urban al oraşului Petrila – Parc Petrila” a fost comandat la începutul săptămânii. Pentru a fi cât mai veridic, şi acesta va trebui să verifice sustenabilitatea viitorului proiect şi viziunea factorilor decidenți pe patru nivele: politic, decizional, operațional şi consultativ.

Comenteaza

Comenteaza