Primăria Petrila / Licitaţie pentru dirigenţia de șantier

579
de Alina PIPAN

Primăria Petrila solicită depunerea de oferte pentru realizarea serviciilor de dirigenție de șantier pentru următoarele obiective: amenajare și modernizare strada Moșici (4.969 lei fără TVA), modernizarea strada Galerie Cimpa (3.926,67 lei fără TVA), asfaltare strada Lunca (2.000 lei fără TVA), asfaltare strada Parângului (3.000 lei fără TVA). 

Pentru asfaltarea străzilor mai sus enumerate a fost obținută anul trecut finanțare de la Ministerul Dezvoltării. Pentru strada Lunca, primăria a primit o finanțare de 658.940 lei, iar pentru strada Parângului conturile primăriei se vor umple cu 834.106,70 lei.
Lucrările de asfaltare şi modernizare ale străzilor Moșici și Cimpa au fost evaluate la 636.676 lei fără TVA. Amenajarea și modernizarea (asfaltarea) străzii Galerie Cimpa, cu o lungime de 488 m, se vor face pe două tronsoane. Tronsonul 1 – lung de 365 m, și tronsonul 2 – lung de 123 m. Amenajarea și modernizarea (asfaltarea) a străzii Moșici se vor face pe toată lungimea ei – 620 metri.
Fiecare stradă în parte are termen limită de asfaltare de 3 luni.
De asemenea, au fost scoase la licitație și serviciile de dirigenție pentru construirea unor toalete publice. Acestea vor fi construite în următoarele 8 luni, iar serviciile de dirigenție sunt evaluate la 7.957,65 lei.

Comenteaza

Comenteaza