Primăria Petrila / Vrea Cupa „Asociaţia Oraşelor din România”

593
de Loredana JUGLEA
Astăzi, 27 aprilie, 8 primării din judeţ vor partici­pa la cea de-a doua ediţie a Cupei „Asociaţiei Oraşelor din România la Minifotbal”. Echipa de fotbal a Primăriei Oraşului Petrila va disputa prima partidă a acestei competiţii care se desfăşoară la nivel naţional.
Echipele vor fi formate numai din angajaţi ai primăriilor şi personalul din serviciile publice locale. Astfel, echipa de fotbal a Primăriei Petrila va fi formată din propriii angajaţi şi va disputa prima partidă din grupă, contra echipei primăriei din oraşul Simeria. Meciul se va juca pe terenul sintetic de la baza sportivă a Stadionului Parângul din Lonea. Echipa de fotbal a Primăriei Oraşului Petrila a obţinut rezultate foarte bune la competiţiile de acest gen, în decembrie anul trecut, devenind vicecampioană a Cupei Primăriilor Judeţului Hunedoara la Minifotbal, iar recent a câştigat Cupa Instituţiilor din Oraşul Petrila la Fotbal pe teren sintetic. Cupa „Asociaţia Oraşelor din România” este dotată cu premii în bani şi echipamente sportive, oferite de către organizatori. Meciurile sunt organizate mai întâi pe şapte regiuni, tur-retur.
La turneul final se vor califica 8 echipe din cele şapte regiuni ale ţării, împărţite în 2 grupe de către 4, iar primele 4 echipe din cele 2 grupe vor juca în semifinale, respectiv finala mică şi mare. Competiţia se va încheia în luna iunie.

Comenteaza

Comenteaza