Primarii din Valea Jiului, chemați la Bruxelles

74

Comisia Europeană i-a invitat pe primarii din Valea Jiului la Bruxelles pentru a discuta despre colaborarea la nivel local în Valea Jiului. Industria extractivă din bazinul carbonifer al Văii Jiului se confruntă cu grave probleme. Autoritățile române vor ca Valea Jiului să beneficieze de fonduri prin Platforma destinată regiunilor carbonifere în tranziție. Au și trei proiecte pentru care speră să primească finanțare. Este vorba despre proiectul de regenerare urbană Planeta Petrila, Valea Jiului Hidrogen Hub, și proiectul care presupune reconversia minerilor pentru a putea lucra în sectorul energiei eoliene. Pentru o tranziție de succes însă, oficialii europeni spun că e nevoie de cooperarea dintre administrațiile locale din Valea Jiului.

Comisia prezintă tranziții de succes ale zonelor carbonifere

Platforma pentru regiuni carbonifere în tranziție se întâlnește din nou, la mijlocul lunii iulie. La această întâlnire au fost chemați și primarii din cele șase localități ale Văii Jiului

„Vom asista la prezentări despre tranziții industriale de succes de la experți care au fost implicați în aceste proiecte de schimbare, precum și despre finanțarea proiectelor de la bănci de dezvoltare multilaterale, reprezentanți ai instituțiilor europene și autorități regionale. Vom fi puși la curent și cu progresul realizat în regiunile miniere din Slovacia și Grecia, unde sunt pregătite strategii pentru a ghida procesul de tranziție, și din Polonia, unde deja sunt implementate proiecte cu fonduri UE”, se arată în invitația transmisă edililor din Valea Jiului.

Cooperarea între administrațiile locale, punctul de interes

Comisia Europeană vrea să vadă dacă administrațiile din Valea Jiului pot coopera în vederea realizării tranziției acestei zone carbonifere.

”Cred cu tărie că pentru o tranziție de succes în Valea Jiului este necesară cooperarea la nivel local”, spune Klaus-Dieter Borchardt, director general Direcția de Energie, din cadrul Comisiei Europene, în scrisoarea transmisă primarilor.

La întâlnirea de la Bruxelles vor participa ți un secretar de stat din ministerul Fondurilor Europene, coordonatorul inițiativei Valea Jiului, și consilieru ministrului Energiei, Mihael Melczer.

Comenteaza

Comenteaza