Profesorul Ghiţă Boantă ne dezvăluie secrete bine păzite: Furtul „puilor” de pe cămeşa şi ciupeagul momârlanilor petrileni

585

Pentru a nu afla nimeni dacă o fată sau un băiat îşi face sau nu-şi face haine noi, cusutul cămeşii şi al ciupeagului erau făcute într-un secret total. În timpul cusăturii, fetele erau păzite de către mamele şi bunicile lor. Chiar dacă venea cineva în casă şi nu putea fi refuzat la uşă, fata îşi ascundea cusăturile în pat, sub pat sau în alt loc secret. Ea îşi lua, repede, în mână o cămeşă mai urâtă şi care nu mai reprezenta niciun secret pentru nimeni. 

Strict secret
– În ce consta, domnule profesor, acest secret atât de bine păzit?
– Tot acest secret se baza pe faptul că „puii” de pe cămeşă şi ciupeag erau creaţiile întregii familii, pe partea femeiască. Modelul era compus de ele pe o hârtie milimetrică,  care conţinea între 15 şi 22 de „ochiuri”. În medie, fiecare „pui” avea 18 ochiuri, adică nişte mici cruciuliţe. Cămeşile şi ciupeagurile se coseau pe finet, o ţesătură din bumbac. „Puii” se coseau cu aţă tot din bumbac şi, mai apoi, cu aţă de mătase neagră. Multe din aceste lucruri mi le-a povestit Ana lui Petru Birău. A fost o femeie de 85 de ani, mamă a opt copii, care a decedat în anul 2005. Avea o memorie deosebită. În serile şi nopţile petrecute la flacără lumânării, pentru a alunga oboseala fetelor, mamele şi bunicile cântau cântece religioase dedicate Sfintelor Paşti.
Cântec la lumina lumânării
– V-aţi notat vreun astfel de cântec?
– Desigur. Mătuşa Ana îşi aducea aminte de un astfel de cântec care se cânta prin anii ’30-’40 ai secolului trecut. Iată-l:
Sus la slava cerului
Aşa plânge, cum se plânge,
Inima Maicii se frânge.
Îngerii vin şi o-ntreabă
– De ce plângi, Măicuţă dragă?
– Care mamă nu ar plânge
Când vede pe Fiul sânge?
Pe care maică n-o doare
Când vede Fiul că moare?
Cum să nu plâng, să suspin
Că oamenii-s prea păgâni?
Dimineaţa, când se scoală
Nici pe faţă nu se spală
Se gată de făgădău
Şi-njură pe Dumnezeu.
Şi mă-njură şi pe mine
Că n-am făcut rău la nime’.
Pe mine, pe Duhul Sfânt,
Care-n cer şi pe pământ,
Se roagă şi pentru noi
Ca să nu fie război.
Ţoalele de Paşti
– Ce se întâmpla, mai departe, cu secretele amintite mai înainte?
– Băieţii şi fetele, după ce veneau de la Înviere, îşi pregăteau costumele pentru prima zi de Paşti. Băieţii se îmbrăcau cu frumoase cămăşi cusute de mamele lor, de vreo soră sau de vreo fată din sat. Cămaşa se încreţea de o femeie care se ocupa numai cu astfel de lucruri. Ei i se spunea „încreţitoare”, o meserie care e pe cale de dispariţie. Peste cămaşa, încinsă cu un brâu de piele, îşi puneau vesta, făcută dintr-un borşon negru sau din piele. În partea de jos erau îmbrăcaţi cu cioareci, un postav făcut din lână. În picioare aveau,  cizme negre, ofiţereşti (care au apărut după 1946) sau bocanci. Pe cap purtau pălărie sau căciulă de astrahan. Fetele erau îmbrăcate minunat. Peste frumoasele „ciupege” erau „lăibăruţele” (făcute din borşon sau piele). În partea de jos aveau poalele împăturite. Pe sub poale aveau „poliţele”, în spate şi în faţă. Catrinţele erau făcute, de asemenea, de o femeie care avea această meserie. La mijloc se încingeau cu un „lăcitariu”, care era o curea de postav cusută cu fir aurit şi îmbrăcată cu mărgeluţe. Pe cap purtau baticuri. În picioare aveau ghete sau pantofi.
Patru nedei 
– Unde se ţineau faimoasele nedei ale Petrilei?
– După ce se îmbrăcau frumos, în prima zi de Paşti, toată familia pleca la biserică. În Petrila, din cele mai vechi timpuri, erau patru mari nedei.
În prima zi de Paşti era o nedeie la Jieţ, în a doua zi – la Taia şi Androneşti, în a treia zi – la Maleia, iar de Paştile Mici – la Cimpa.
Nedeia era precedată de o pomană, un praznic oferit de către enoriaşii care aparţin parohiei respective. Dintre bucatele puse pe masă la acest praznic se distinge, fără îndoială, păsatul. În jurul prânzului, după ce se termina slujba la biserică, oamenii se îndreptau, grupuri, grupuri, spre locul unde aveau loc nedeile. Bărbaţii scoteau din traiste litrul de ţuică şi încep să se cinstească. Apoi începea „ciocnitul oului”. Alese de acasă, ouăle mai tari se controlau prin lovire sau după sunetul scos. Ei ştiau dinainte, ascultând acest sunet, dacă vor câştiga sau nu.
O hoţie (ne)pedepsită. „Pui” la gâtul câinilor
– Ce se întâmplau cu „puii” furaţi de băieţii îndrăgostiţi din satele Petrilei?
– Băieţii şi fetele se întâlneau în grupuri şi îşi admirau ciupeagurile şi cămeşile. Şi, de multe ori, se rosteau,
după câteva priviri atente, replici de genul: „Tu, Ană, mi-ai furat puii de la ciupeag!”. Cu toate că „puii” se coseau într-un secret total, mai erau şi „trădătiri”. Băieţii sustrăgeau modelele din casă şi le duceau altor fete. Aceste furturi se făceau, desigur, din dragoste pentru vreo fată din sat. Patima şi ambiţiile erau mari. Mătuşa Saveta lui Lazăr Boantă povesteşte cum se răzbunau fetele şi femeile păgubite. Ele coseau, pe o bucată de pânză, câţiva „pui”, din cei furaţi, şi o puneau la gâtul unui câine. Apoi îi dădeau drumul prin sat ca să râdă lumea de cea care le-a furat „puii”.
Zâcători vestiţi ai trecutelor nedei
– Cine sunt cei care erau sufletul nedeilor de ieri şi de azi?
– La fiecare nedeie cei care începeau jocul erau cei din partea respectivă. Ei aveau un zâcător la fluier şi invitau fetele la dans. Mulţi rămâneau, după acest prim dans, împreună o viaţă întreagă. În grupuri apropiate jucau „jieţenii”, „mălăjenii” şi „petrilenii”. Zâcători vestiţi au fost Ion Puian, Pătălucă Boantă, Dumitru Dobre, Pătru Tăian, ori Ion Grunţă. Fluieraşii erau însoţi de strigăturile şi minciunile, cu referire la calităţile şi defectele lor, strigate, sacadat, de cei de mai sus.
Farmecul strigăturilor momârlăneşti
– Ştiţi, pe de rost, vreuna din aceste strigături?
– Ştiu mai multe. Una e mai frumoasă ca alta:
1. Leană mică, Leană mare
Şi-apoi Lenele amândouă
Au cusut cămeşă nouă
Şi-au cusut-o la Jieţ
La una cu părul creţ.
Şi-o cusut-o l-a lui Ţui
Când o pui în cârcă, nu-i
Poalele se suie-n vânt
Fata se uită-n pământ.
2. Din picioare fă cum poţi
Numai portul să ţi-l porţi!
3. N-am venit la voi în şură
Să mă uit pe sub căciulă
Ci-am venit să joc o fată
Ţucu-i gura ei curată!
Şi-am venit pentru păsat
Că de-un an nu l-am gustat!
4. Învârte-te rochie
Că seara se-apropie,
Învârte-te şi te-ntoarce
Şi te dă de brâu încoace
La băiatu’ să te joace!

de Mihai BARBU

Comenteaza

Comenteaza