Valea Jiului trăieşte cu sabia morţii deasupra capului. Zona nu este sufocată de o mână străină, ci este ucisă din interior de un flagel numit incompetenţă. Specialiştii, profesioniştii, oamenii care se pricep pe domeniile lor de activitate sunt izolaţi, marginalizaţi şi izgoniţi de toţi cei care poartă un singur ecuson, cel al parvenitismului. Parvin pe spatele unei comunităţi bogate, la origini, dar sărăcită în timp prin acţiunilor lor directe. Lucrarea Cărbunele – ultima falie, lansată, sâmbătă, la Petroşani vine să aducă în faţa locuitorului de bună-credinţă tocmai această realitate nespusă, ascunsă în negura vremurilor.
Oamenii se desprind încet-încet din mulţime…
A fost director al celui mai adânc subteran din Valea Jiului. În data de 22 decembrie 1989, ora 15, când se încheie – din punctul lui de vedere – a doua etapa a mineritului din Valea Jiului, a fost prins în jocul momentului – „revoluţia gospodinelor şi a unor indivizi cu alcoolul pe ei” – fiind atacat la biroul său de la mina Petrila. În acel moment şi-a încheiat mandatul. Tot în acea perioadă, apreciază fostul director, a început şi declinul mineritului, fiindcă odată cu „liberarea” adusă de revoluţie dispare şi autoritatea din sectorul minier. Autoritate despre care spune acesta este indispensabilă la fel de mult ca în armată, fiindcă e viaţa unor oameni în joc.
Un student remarcabil, după cum îl califică profesorul universitar Dumitru Fodor.
După 1990 a ocupat funcţia de prefect de Hunedoara, fiind urmat la cârma judeţului de Costel Alic.
Cărbunele – ultima falie completează fişa omului Mihai Bujor Bogdan, vorbind astfel în 21 de capitole despre viaţa unei mine pe care a cunoscut-o şi din interior şi din exterior.
Acum, în anul 2017, Bujor Bogdan subliniază explicit că lipsa unor proiecte de viitor a făcut din această zonă a judeţului Hunedoara un tărâm fără speranţă. Lipsa proiectelor fără viziune şi perspectivă a aşezat depresiunea Petroşani pe o hartă a zonelor aride din România.
Cartea scrisă de fostul director sintetizează doar câteva aspecte din Valea Jiului, unele care au influenţat, pozitiv sau negativ, în funcţie de perioadă de raportare, latura socio-economică a acestei părţi din judeţ.
„Cu peste 2000 de ani în urmă, Valea Jiului a fost centrul unor exploatări aurifere. Mineritul a început deci cu 2000 de ani în urmă în aluviunile râurilor se săpau nişte puţuri care se văd şi acum lângă mina Petrila, fosta mină Petrila Sud, sute de puţuri de unde se scoteau pepitele de aur. Există dovezi, deşi poate unii se îndoiesc, că din Valea Jiului se scotea jumătate din aurul Comitatului Hunedoara. Am vorbit despre acest moment tocmai pentru a prefigura pericolul existent. Aşa se va întâmpla şi cu mineritul carbonifer. Aşa cum nimeni nu mai ştie despre mineritul aurifer, s-ar putea – la felul în care lucrăm, peste 50 de ani să nu se mai ştie că Valea Jiului a fost un pilon al industrializării României”, a precizat scriitorul cărţii Cărbunele – ultima falie.
Fostul director de la Mina Petrila aduce în actualitate degringolada din sistem scuzată permanent prin ineficienţa din societăţile hunedorene.
70 la sută din energia Chinei se produce din cărbune, în timp ce energia din România moare din cauza rigorilor europene legate de condiţiile de mediu.
„Nu puteam să fim eficienţi cât timp de 70 de ani, 50 în comunism, 20 după, nimeni nu şi-a pus în mod serios problema reducerii cheltuielilor de producţie, a optimizării costurilor. Eu îmi aduc aminte din practica mea, dar mă tem că tot aşa a rămas, puteai să arzi într-o noapte cinci motoare în preabataj, nu era o problemă, veneau altele, dar dacă nu ai făcut 100 de tone de cărbune la preliminar, de acolo venea scandalul cel mai mare. Deci nu am fost deloc orientaţi spre eficienţă”, explică Bogdan.
Evident că „problema conducerilor” a fost permanent o temă aflată pe ordinea de zi a oricăror analize şi dezbateri minereşti. În acest sens, Bogdan Bujor susţine că evaluarea conducătorilor poate fi realizată deşi acest mod de lucru nu este agreat.
Iar acest refuz de stabilire a adevărului profesional are o explicaţie pragmatică. În contemporaneitate, conducătorii nu au fost selectaţi pe criterii de performanţă, ci pe indicative politice.
Valea Jiului, spune Bujor Bogdan, este o zonă pilon a mineritului, fără un muzeu al mineritului.
„Oamenii nu sesizează că, la ora actuală, progresează doar cei care investesc. Adevărata investiţie nu sunt fondurile, ci inteligenţa şi abilitatea. Şi noi dacă tot batem apa în piuă rămân unde suntem”, sintetizează scriitorul.
Fostul director aminteşte că dezvoltarea din sectorul energetic, investiţiile practic nelimitate din Valea Jiului şi care au zona în anul 1989 la nivelul de vârf al tehnologiei mondiale nu au fost făcute de Nicolae Ceauşescu, ci de poporul român care a demonstrat competenţă.
Ramona ROŞULESCU
