Promovare. Gorjenii s-au înscris încă din prima zi la noul C.A.R. Petrila

222

Deschiderea noului sediu al CAR Petrila deschis în localitatea gorjeană Motru a adus şi primii înscrişi. În primele trei ore ale zilei de miercuri, şapte persoane au devenit membri CAR, alte peste 50 de cereri de înscriere fiind solicitate de la angajaţi.

„Mărturisesc că sunt foarte încântat de deschiderea pe care am avut-o în judeţul vecin. Oferta noastră este una avantajoasă, ştiam asta, dar deschiderea întregii comunităţi m-a surprins plăcut”, a declarat, pentru GDD, Gheorghe Bobar, preşedinte CAR Petrila.

Bobar spune că la deschiderea oficială a noului sediu a participat şi primarul municipiului Motru, Dorin Hanu, dar şi consilieri judeţeni din Gorj şi reprezentanţi ai administraţiei locale din Gorj.

„Oamenii au salutat investiţia pe care am făcut-o în judeţul lor şi ne-au privit ca pe un partener competitiv, pe o piaţă concurenţială. Ne-au călcat pragul chiar şi reprezentanţii instituţiilor financiare nebancare care au deja sedii în Motru. Pe undeva, între comunitatea din Motru şi cea din Petrila găsesc o multitudine de similitudini şi atunci cred că din acest motiv succesul este garantat de ambele părţi”, a mai spus Bobar.

De miercuri, CAR Petrila şi-a deschis sediu şi în Motru tocmai pentru consolidarea acestei activităţi pe arii lărgite.

Gazeta de dimineata

Comenteaza

Comenteaza