DISTRIBUIȚI

Personalul TESA de la Complexul Energetic Hunedoara nu este de acord cu decizia luată de administrație prin care, până la finele anului, prin rotație, vor intra în șomaj tehnic. În ciuda presiunilor exercitate de conducerea Complexului Energetic Hunedoara, salariații TESA de la Vulcan au ajuns, vineri, în curtea structurii energetice, unde au cerut anularea deciziei dar și demisia echipei de conducere. Conducerea Sindicatului Muntele spune că decizia  abuzivă a fost adusă la cunoștința ministrului Energiei, Răzvan Nicolescu.

Salariații TESA de la Vulcan au protestat, vineril la finalul programului de lucru, în curtea Complexului Energetic Hunedoara, nemulțumiți de decizia administrației prin care lunar, prin rotație, 25 la sută din personal intră în regim de așteptare. Chiar dacă s-a încercat intimidarea lor, salariații TESA nu au renunțat la protest, spre deosebire de cei de la Lonea, al căror lider de sindicat chiar și-a dat demisia.

”Măsura asta în care, prin rotație, în fiecare lună personalul TESA să stea 5 zile acasă este abuzivă. Eu înțeleg că este o situație grea, dar poate că la o analiză profundă s-ar fi identificat și alte categorii de cheltuieli  care ar fi putut fi reduse și nu măsura asta. La mina Vulcan aplicarea acestei măsuri înseamnă o reducere lunară de 24 mii lei. Este mai mult o măsură de imagine. 24 mii lei nu spune prea mult pentru o companie, dar pentru noi, un sfert din salariu spune mult”, a declarat una dintre salariatele TESA de la Vulcan.

Potrivit sursei citate, Complexul Energetic Hunedoara are o echipă managerială care ar trebui să aibă ca obiectiv ”identificarea cheltuielilor care pot fi reduse și eficientizarea activității”.

Personalul TESA de la Vulcan a fost sprijint de președintele Departamentului Vulcan al Sindicatului Muntele, Ioan Ciubotaru. Liderul de sindicat a spus că în ultimii doi ani, oamenii nu au avut satisfacția muncii pe care au prestat-o și că directorii de la CEH iau salarii mari fără a avea vreo responsabilitate așa că acesta a cerut demisia echipei manageriale de la CEH, dar și cea a președintelui Consiliului de Administrație.

”Toți sunt vinovați, directorul general (Aurel Niculescu – n.r), directorul economic (Maria Ciobanu-n.r.), doamna Brânzea de la Resurse Umane. Să-și dea demisia fiindcă ne-am săturat să fim amăgiți.Inclusiv președintele CA, domnul Purcaru, să-și dea demisia. Ne-au pasat ca pe niște mingi de ping-pong, efectiv își bat joc de noi”, a spus Ciubotaru.

Domnilor directori generali ai CEH, dați-vă demisia! Mergeți acasă, lăsați oamenii să muncească! Ne-am săturat de voi, dorim respect. – Ioan Ciubotaru, lider Vucan.

Președintele Sindicatului Muntele, Petre Nica, susține că măsurile administrației au fost contestate și că va discuta cu ministrul Energiei – Răzvan Nicolescu – pe marginea șomajului tehnic. În paralel,  angajatorul va fi dat în judecată.

Nemulțumirea tuturor angajaților CEH este una fondată pentru că este pentru prima dată în istoria energiei și mineritului când salariații lucrează fără contract colectiv de muncă. Mai mult decât atât, decizia de trimitere în șomaj tehnic a 25 la sută din salariații TESA șI cei indirect productivi este una mai mult decât ilegală și lipsită de o soluție economică. Ceea ce s-a întâmplat nu reprezintă decât ieșirea în față a celor care ne conduc să arate șefilor că iau decizii la nivel de CEH. Am reclamat decizia și în cadrul CA și după ce a apărut, am adus-o la cunoștința ministrului Energiei. Luni sau marți, împreună cu dumnealui vom găsi calea prin care această decizie să fie anulată, pentru că nu are niciun fundament legal sau economic. Ne-au adus în situația fără CCM. Printr-o decizie unilaterală se acordă o brumă de drepturi, brumă care nu acoperă nici măcar strictul necesar pentru partea Minieră. Sindicatul Muntele nu a rămas pasiv la această decizie abuzivă și ilegală. Am făcut până în acest moment demersuri către ITM și urmează să ne îndreptăm împotriva angajatorului prin acțiune în instanță. Doar legea ne poate apăra față de abuzul pe care l-a făcut angajatorul”, a spus Petre Nica.

Potrivit sursei citate, decizia prin care personalul TESA și cel neproductiv de la CEH intră în regim de așteptare,  poate fi anulată printr-o hotărâre a CA.

”Nu spune nimeni că dacă situația economică trebuie să prevadă anumite reduceri, dar lucrurile să se facă într-un mod legal și nu haotic. Trebuie să tragem un semnal de alarmă și lumea care conduce de la București această societate trebuie să înțeleagă că nu se poate uita la noi numai pe cifre. CEH reprezintă un producător strategic în sistemul energetic național și nu poate fi lăsat de izbeliște”, a mai spus Nica.

Președintele Departamentului Lupeni al Sindicatului Muntele, Darius Câmpean, susține și el că administrația CEH a comis un abuz.

Îngrijorarea noastră este foare mare pentru că cei care conduc CEH-ul nu cunosc realitățile din minerit. Noi le atragem atenția de când am început negocierile că în subteran nu mai sunt sape, nu mai sunt lopeți, nu mai este un ventil, un stâlp. Nici nu îi interesează. Au luat și această decizie, pe lângă altele, care nu are nicio direcție, nicio noimă. Măsura asta a șomajului tehnic va afecta modul de desfășurare a activității pe punctele de lucru și la unitățile miniere. Dacă la Lupeni cu un efectiv de 1430 de oameni, aparatul TESA numără 63 de angajați, la Mintia, unde sunt 1300 și ceva de angajați,  aparatul TESA numără peste 300 de angajați. Acolo poate această măsură se impune, la noi vor fi probleme mari. Este o decizie haotică, fără a cunoaște realitățile din unitățile miniere”, susține Darius Câmpean.

Liderul Sindicatului Muntele, Petre Nica, susține că prin dialogul pe care îl poartă cu ministrul Energiei, Răzvan Nicolescu, se vor găsi soluții pentru problemele angajaților CEH.

”Voi încerca prin acest dialog să trec peste căpeteniile numite politic la CEH și care se pare că au ca unic interes doar interesul propriu și al celor care i-au nimit în funcție”,susține Nica.

Personalul TESA a stat în curtea CEH aproximativ o oră. Oamenii au cerut demisia echipei de conducere și au scandat ”vrem să muncim, ca să trăim”, dar și ”unitate”.

Conflictul de muncă la nivelul CEH este deschis. Dacă problemele salariaților nu sunt rezolvate, poate fi declanșată în orice moment.

Cadrele de conducere din CEH au mers, vineri, la unităţile miniere pentru intimida  angajaţii care doreau să iasă la protest, la finalul programului de lucru. Doar la mina Lonea nu a ajuns niciun şef din afară, pentru că directorul Dacian Zamfir a dat asigurări că poate rezolva singur problemele. Şi le-a rezolvat vizitând fiecare birou unde a sugerat nevoia păcii sociale. Chiar şi faţă de lidera de sindicat de la TESA a avut o pornire „dojenitoare”: „nu mă aşteptam la aşa ceva chiar de la dumneavoastră!”, i-a cam spus directorul Cameliei Căbulea, lidera de la TESA. Acesta a fost momentul în care femeia a decis să-şi dea demisia. Partea ruşinoasă a lucrurilor – democratice – este că liderul şef de la Lonea, Tiberiu Cozma, nu a luat atitudine pentru apărarea femeii şi a situaţiei create la mina unde lucrează membrii săi de sindicat.  Oare atitudinea inexistentă a bărbaţilor din sindicatul de la Lonea nu l-a suproins pe director Zamfir? Tabloul descris se numeşte simplu presiune, abuz, imixtiune în activitatea sindicală.

 Autor: Gazeta de Dimineata 

Comenteaza

Comenteaza