Protestul minerilor s-a încheiat. Curtea CEH s-a golit

214

Fără rezultate palpabile ale celor două zile de protest, minerii de la Lupeni au încheiat acţiunea de protest, în jurul orei 16.00, şi au plecat acasă. În continuare rămâne să se stabilească modalitatea de recuperare a celor două zile în care activitatea a fost întreruptă.

Minerii protestatari au decis să plece spre casele lor și să întrerupă protestul declanșat în urmă cu două zile, deși prea multe lucruri concrete nu au obținut. Au avut şi o listă cu revendicări, înaintată conducerii CEH, în cinci puncte, respectiv: demisia conducerii CEH, aprovizionarea de urgenţă cu materiale pentru continuarea activităţii în condiţii normale de lucru, anularea deciziei cu privire la ITA, anularea deciziei cu privire la transferal angajaţilor de la Preparaţia Coroieşti, PrestServ Petroşani la Sucursala Lupeni şi respectarea CCM la nivel de unitate.

Ce au obținut? Prea puțin față de cât, probabil, sperau în momentul în care au întrerupt lucrul și au decis să vină în curtea CEH să protesteze.”La demisia conducerii, de la punctul unu, am primit răspunsul că noul Guvern, care se va instala în aceste zile, o să schimbe conducerea societății, deci nu este nevoie de o demisie. La aprovizionarea de urgență cu materiale am primit răspuns că în momentul de față se asigură materiale pentru existența și funcționarea minelor până la sfârșitul lunii ianuarie. La anularea deciziei cu ITA așteptăm un telefon de la dl. Bogdan Stănescu (n.r. președintele Consiliului de Administrație al CEH). La transferul angajaților de la Preparație la Lupeni s-a comunicat că este în favoarea angajaților, deoarece Mina Lupeni intrând pe program de închidere va beneficia de ajutor financiar și astfel va putea susține și oamenii de la Preparație. La respectarea CCM ni s-a spus că, în momentul intrării în insolvență, CCM-ul va fi respectat deoarece conturile se vor debloca și vor fi bani, mă refer la tichete și la prima de Crăciun.Iar ultimul, cei care îndeplinesc condițiile de pensionare la cerere să nu mai dețină o funcție de conducere, aici ni s-a explicat că nu sunt mulți cei care au îndeplinit condițiile de pensionare și au funcție de conducere la nivelul societății”,a  explicat Cristian Roșu, lider al minerilor de la Lupeni.

În cadrul CEH lucrează circa 5.300 de persoane la minele Lonea, Lupeni, Livezeni și Vulcan, precum și la termocentralele Mintia și Paroșeni.

 

Carmen COSMAN – PREDA

Gazeta de dimineata

Comenteaza

Comenteaza