DISTRIBUIȚI

Stimați hunedoreni,

Am învins. Am găsit cheia de ACASĂ. Iar acasă pentru noi este județul Hunedoara. Acum, împreună, va trebui să o folosim corect. Numai așa o vom transforma într-o cheie a succesului.

Observăm împreună că între cetățenii județului nostru și principalele partide politice care au condus și conduc încă instituțiile administrației publice există un climat de neîncredere, că societatea civilă nu este reprezentată civic şi politic, că județul Hunedoara nu și-a valorificat potențialul la nivelul resurselor sale şi că actuala administraţie nu reuşeşte să fructifice pe toate planurile cultura milenară, diversitatea religioasă și apartenența la marea familie europeană. Nevoia de normalitate la nivel județean a condus la înființarea acestui grup de inițiativă, pe care l-am numit:

 

ALIANȚA PENTRU HUNEDOARA

 

Cine suntem?

”Alianța pentru Hunedoara”este o asociație liberă de persoane, grupuri, entități formale și informale, politice și apolitice, toate din județul nostru, care și-au unit eforturile să canalizeze resursele și energiile societății civile și să asigure sinergia acțiunilor în județ.

”Alianța pentru Hunedoara” este o platformă de acțiune deschisă tuturor hunedorenilor ce doresc să acorde un vot de blam conducerilor politice, să conlucreze într-un spirit de cooperare democratică, solidaritate socială și disciplină civică, pentru susținerea activă a principiilor fundamentale ale democrației în conducerea administrativă a localităților și județului.

”Alianța pentru Hunedoara”este sâmburele unei noi mișcări civice inițiată de mine, senatorul Haralambie Vochițoiu, cerută de hunedoreni și care se dezvoltă aici la noi acasă.

Ce am făcut pentru Hunedoara?

1. Bani mai mulți pentru pensionari!

Am obținut:

–     modificarea plafonului de impozitare a pensiilor pentru TOȚI PENSIONARII. Adică, în baza solicitării mele din Comisia tehnică de negociere a Codului fiscal, a fost aprobată impozitarea pensiilor mai mari de 1.200 de lei, față de 1.000 de lei cum era în acel moment;

–     redobândirea gratuităților pentru TOȚI CEI 9.987 PENSIONARI MINIERI, drepturi sistate de fostul guvern PDL actual PNL.

Tot pentru PENSIONARI am inițiat, în procedură de urgență, proiectul legislativ privind acordarea celei de-a 13-a pensii. Toți beneficiarii de pensii sub valoarea salariului mediu brut pe economie vor primi, o dată pe an, a treisprezecea pensie, astfel:

–     pentru cei cu pensia mai mică sau egală cu salariul minim brut pe țară, o pensie în cuantumul acesteia;

–     pentru cei cu pensia în cuantum mai mare decât salariul minim brut pe țară și până la nivelul salariului mediu, cuantumul celei de a 13-a pensii se stabilește la nivelul a jumătate din salariul minim brut.

De asemenea, lucrez la un proiect de lege prin care toți pensionarii minieri cu peste 5 ani în subteran să beneficieze de contravaloarea drepturilor cuvenite: 4000 Kw/an și 3 rații de cărbune a 3 tone/an, fără restricții, direct pe cupoanele de pensii, prin trecerea acestora în sarcina Ministerului Muncii.

 

2. Bani mai mulți pentru angajați și angajatori!

Am obținut, în baza solicitării mele din Comisia tehnică de negociere a Codului fiscal, diminuarea contribuțiilor la asigurările sociale și scăderea impozitului pe dividente la 5%.

3. Mai multe locuri de muncă pentru tineri și facilități pentru angajatori!

Am gândit, propus, promovat și legiferat facilități la prima angajare pentru TOȚI TINERII cu vârsta cuprinsă între 16-35 ani, prin legea numită generic Primul loc de muncă.

4. Bani mai mulți pentru Valea Jiului!

Am legiferat și obținut:

–         înființarea unei noi rute de circulație pe calea ferată până în Petroșani – ”Trenurile zăpezii” și am obținut reducerea cu 25% a tarifelor biletelor CFR pentru aceste trenuri, ceea ce a încurajat creșterea numărului de turiști și a încasărilor din turism în stațiunile montane din Valea Jiului;

–         diminuarea preţului la apă prin reducerea TVA la 9%, în baza amendamentului depus la Codul fiscal. Totuși prețul apei în Valea Jiului este nejustificat de mare. Ca președinte de consiliu județean, prima hotărâre pe care o voi semna va fi SCĂDEREA cu 25% a prețului unitar al apei potabile și scoaterea de pe factură a apei meteorice!

 

Platforma ”Alianța pentru Hunedoara” vă oferă tuturor celor care aveți un proiect bun pentru comunitate șansa să îl puneți în aplicare, cu sau fără implicare politică directă.

 

Cred în Hunedoara și în viitorul ei!

 

Cu stimă,

Senator Haralambie Vochițoiu

Gazeta de dimineata

Comenteaza

Comenteaza