Aproximativ 440 de mineri sunt blocaţi în cele două mine, Vulcan și Lonea.”NU avem niciun semnal că mesajul nostru s-a auzit la minister „

246

Peste 200 de mineri din schimburile unu şi patru de la Mina Vulcan s-au blocat în subteran în semn de solidaritate de colegii lor de la Lonea, în total aproximativ 440 de ortaci cerând salvarea de la faliment a Complexului Energetic Hunedoara şi păstrarea locurilor de muncă.

”La două dintre cele patru mine ale CEH, este vorba de Mina Lonea şi Mina Vulcan, a fost întrerupt lucrul. La Mina Vulcan 74 de mineri din schimbul patru s-au blocat în subteran solidarizându-se cu colegii lor de la Mina Lonea, precum şi alţi 161 de salariaţi din schimbul întâi. De asemenea, la Mina Lonea sunt aproximativ 200 de mineri blocaţi în subteran, unii dintre ei sunt acolo de mai bine de 24 de ore”, a declarat, marţi dimineaţă, Petru Nica, preşedintele Sindicatului ”Muntele” din judeţul Hunedoara.

El a precizat că mai mulţi mineri blocaţi în subteran au acuzat stări de rău, însă niciunul nu este internat în spital, ei primind îngrijiri medicale la faţa locului.

În total, aproximativ 440 de mineri sunt blocaţi în cele două mine.

”Lumea devine tot mai agitată în lipsa unui factor de decizie. Problemele sunt grave şi ţin de o decizie guvernamentală. Nu avem niciun semnal că mesajul nostru s-a auzit la minister şi că cineva de acolo va veni să discute cu noi”, a mai spus Petru Nica.

Cei 17 mineri blocaţi în subteran care în cursul zilei de luni au intrat în greva foamei au renunţat la această formă de protest, din cauza problemelor de sănătate.

De altfel, luni seară,  unul dintre mineri a leşinat, iar altul a acuzat o stare de rău, ei fiind scoşi la suprafaţă de medici.

Minerii blocaţi în subteran la cele două mine cer salvarea de la faliment a Complexului Energetic Hunedoara (CEH) şi păstrarea locurilor de muncă ale ortacilor.

În Mina Lonea lucrează, în total, 940 de mineri.

Complexul Energetic Hunedoara, care numără 6.300 de angajaţi, se află în procedură de insolvenţă din 7 ianuarie, iar minerii se tem că îşi vor pierde locurie de muncă din această cauză.

Salariaţii CEH lucrează la minele de cărbune Lonea, Livezeni, Lupeni şi Vucan, precum şi la termocentralele Mintia şi Paroşeni.

http://stirivaleajiului.com

Comenteaza

Comenteaza