CEH e tot fără buget. Documentul nu a intrat pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern

242

Cu mai puţin de două luni înainte de finalul anului, Complexul Energetic Hunedoara nu are încă un buget. Guvernul nu se grăbeşte să pună pe ordinea de zi proiectul de buget al CEH pentru anul 2015.

 

Guvernul nu a avut proiectul de Buget de Venituri şi Cheltuieli al Complexului Energetic Hunedoara nici pe ordinea de zi a şedinţei de marţi. Nici pozitiv, nici negativ, bugetul nu s-a discutat de loc, astfel că nici la această oră, cu mai puţin de două luni înainte de finalul anului CEH nu ştie care sunt cifrele legale pe care se poate baza şi e care le poate lua în calcul. De precizat că BVC-ul Complexului Energetic Hunedoara a fost aprobat abia la începutul lunii octombrie de Consiliul de Administrație al societății, fiind mai apoi trimis la Bucureşti, la Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri. Oficialii din Energie s-au mişcat repede şi au trimis deja la Ministerul Muncii proiectul de Hotărâre de Guvern privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2015 al Societăţii Complexul Energetic Hunedoara SA, care conţine principalii indicatori financiar prevăzuţi pentru acest an. Trebuia să mai ajungă şi la Ministerul de Finanţe şi ulterior pe masa Guvernului, unde nu a ajuns pentru a putea fi transformat în Hotărâre de Guvern şi aplicat ulterior. De precizat că reprezentanții CEH vorbesc de o pierdere zilnică de un milion de lei, iar în aceste condiţii pierderea totală ce ar urma să fie prevăzută în bugetul pe acest an ar fi de 365 milioane de lei, mai mare decât pierderea prevăzută în bugetul de anul trecut.

De precizat că situaţia financiară a  companiei energetice este tot mai dificilă. Datoriile Complexului Energetic Hunedoara depășesc 555 milioane de lei numai către statul român, fiind mai mari cu 166.577.604 lei față de raportările înregistrate la finele lunii iulie a anului curent. Pe lângă datoriile la stat, CEH are restanțe și la partenerii economici, în total vorbindu-se de datorii de peste un miliard de lei vechi. Din cauza sumelor neîncasate, nu mai puțin de 17 firme cer instanței de judecată să declare insolvența în cazul structurii energetice hunedorene, procesul fiind pe rolul Tribunalului Hunedoara.

Carmen Cosman – Preda

Gazeta de dimineata

Comenteaza

Comenteaza