DISTRIBUIȚI

Cele 90 de zile în care Complexul Energetic Hunedoara trebuia să returneze circa 40 de milioane de lei primite împrumut de la statul român pentru a returna un ajutor de stat de care ar fi beneficiat termocentralele în perioada 2009-2011 au trecut. Structura hunedoreană nu a rambursat însă banii, iar de acum se așteaptă la penalități.

Complexul Energetic Hunedoara va avea de achitat alte penalități, după ce nu a reușit să ramburseze în 90 de zile banii dați împrumut, la începutul lunii iunie, din veniturile din privatizare. Termenul a expirat, iar complexului i se calculează acum penalitățile pe care le are de achitat.

Surse din cadrul structurii energetice hunedorene susțin că societatea nu are de unde plăti cele circa 40 de milioane de lei. Statul a cerut însă garanții înainte de a acorda banii și a ridicat și administrarea specială de la CEH, blocând totodată și procesul de privatizare a complexului hunedorean.

Banii au venit din veniturile de privatizare și au fost folosiți pentru a rambursa fondurile considerate drept ajutor de stat mascat  primit de termocentralele Mintia şi Paroşeni în perioada Guvernului Boc.

La momentul emiterii deciziei, întreaga abordare era pusă sub semnul “prezumţiei de nevinovăţie”. “Se pare” este termenul care însoţeşte fiecare paragraf al capitolului “Evaluare” din decizia CE.

“Prin urmare, se pare că Hidroelectrica a suportat prin aceste contracte costuri mai ridicate  decât ar fi suportat altfel, ceea ce a condus la o diminuare a profitului său, profit care ar fi putut fi mai mare dacă Hidroelectrica ar fi cumpărat energie electrică la prețuri mai scăzute. Dacă profitul unei întreprinderi este o resursă pentru proprietarii săi, pierderea unui profit suplimentar și realist este o pierdere de resurse pentru aceștia. Întrucât Hidroelectrica este deținută în proporție de până la 80,06% de către statul român, prin Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, măsurile în cauză par să implice o pierdere de venituri pentru stat”, arată Decizia CE.

Statul român s-a limitat însă să accepte că a fost ajutor de stat, deși nimeni din sistemul energetic nu a considerat contractele bilaterale avute de cele două termocentrale cu Hidroelectrica, societate care a invocat forța majoră, drept ajutor de stat.

Și, tot pentru CEH se apropie scadența și pentru cele 98 de milioane de lei pe care Guvernul le-a dat ca „ajutor de salvare” dar de fapt reprezintă un alt împrumut pe o perioadă de șase luni. Nici acești bani nu se regăsesc în vistieria Complexului Energetic Hunedoara. Și pentru acest împrumut statul a pus sechestru pe activele complexului pentru a se asigura că în caz de nerambrusare are ce valorifica.

Cele 98 de milioane de lei au mers tot în sectorul energetic, adică același sector pentru care complexul a returnat un posibil ajutor de stat, pentru achiziția certificatelor de carbon, plata TVA-ului pentru instalația de desulfurare de la Termocentrala Paroșeni și reparații la cele două termocentrale.

Statul a aprobat un ”ajutor de salvare„ în valoare de 167 milioane de lei, însă cea de a doua tranșă ar urma să intre în conturile companiei numai după ce complexul va rambursa împrumutul de 40 de milioane de lei.

CEH va restitui împrumutul din surse proprii, dar va putea beneficia de o prelungire a perioadei de acordare a împrumutului în cazul în care prezintă un program de restructurare avizat şi de Comisia Europeană și chiar, după cum spunea ministrul Energiei Andrei Gerea, ar putea să nu mai ramburseze banii. Programul de restructurare ar fi trebuit întocmit de un consultant străin, însă la licitație s-au prezentat doar cei de la ISPE care în cursul acestei săptămâni trebuie să prezinte draftul planului de restructurare.

Dacă în termen de şase luni nu este prezentat un plan de restructurare sau nu este indicată dovada restituirii împrumutului, compania va fi obligată să prezinte un plan de lichidare voluntară.

Ca urmare a pierderilor înregistrate în 2013 şi în 2014, Complexul Energetic Hunedoara se confruntă cu probleme grave de lichiditate, nu mai puțin de 13 societăți cerând în instanță insolvența structurii energetice hunedorene.

Complexul Energetic Hunedoara are datorii de peste 900 milioane de lei, din care peste 300 sunt către stat.

 

Mihaela MIHAI

Gazeta de dimineata

 

Comenteaza

Comenteaza