
O descoperire şocantă a fost făcută duminică dimineaţă în oraşul Petrila. Un tânăr de 26 de ani a murit carbonizat, după ce şi-ar fi turnat benzină pe corp şi s-ar fi autoaprins.
„În urma autopsiei s-a stabilit faptul că moartea a urmat unei autoincendieri, iar pe trupul bărbatului nu au fost descoperite urme ale unor agresiuni şi nu sunt suspiciuni cu privire la comiterea vreunei infracţiuni”, a declarat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara.