DISTRIBUIȚI

Managerii profesioniști sau mai puțin profesioniști care au condus Complexul Energetic Hunedoara nu sunt singurii vinovați de situația în care a ajuns compania de stat. La fel de vinovați sunt și reprezentanții statului, unicul acționar al societății energetice hunedorene. Specialiștii din minister au contribuit și ei major la îngroparea economică a CEH.

Angajații ministerului de resort au fost, în ultimii ani, buni la toate. Statul i-a recompensat cu poziții cheie în companiile la care este acționar, chiar dacă de multe ori interesul se suprapunea. Nu de alta, dar aceeași persoană facea parte din structurile de conducere a mai multor companii, rivale pe piața de energie. În atare condiții, cum să fie apărat interesu CEH când oamenii statului reprezentau și interesele Petrom, GDF Suez sau Tarnița?

Dan Agrişan, actualul președinte al CA de la CEH, fost administrator special în prima perioadă de insolvență  a structurii energetice hunedorene a fost la Societea pentru Administrarea Participaţiilor din Energie (SAPE). Conform declaraţiei de avere din 17 decembrie 2015, Agrişan a încasat 58.000 de lei ca membru în CA la SAPE, dar şi 16.000 de lei ca membru al unei comisii constituite la nivelul Hidro Tarniţa, 7.900 de lei pentru o comisia de privatizare de la nivelul Electrica şi 4.700 de lei pentru o comisie din cadrul SAPE care se ocupa Electrica Muntenia Sud. La Tarnița, CEH a fost obligat de același stat să fie acționar rămânând, la un moment dat, singura companie care a și dat bani. Asta până când, anul trecut, fosta conducere a CEH a cerut ca societatea să fie retrasă din proiectul Tarnița din cauza lipsei disponibilităților bănești. CEH ar fi trebuit să plătească în total 2 milioane de euro.

Un alt membru al CA-ului de la CEH este și el reprezentant în mai multe foruri. Dan Codescu a încasat ca membru al comisiei IPP de la CEO 13.280 lei, și pentru că a făcut parte din comisia de privatizare a CEH 7522 lei. De la  SC ICSITPML Craiova unde este administrator special – compania fiind în insolvență- Codescu a mai luat 56.400 lei,, iar ca membru CA la RATEN încă  29.700 lei.

 

Alexandru Prepeliță consilier juridic în Ministerul Energiei, este cel de al treilea membru al CA de la CEH. Prepeliță a făcut parte din CEH și anul trecut când a fost membru al comisiei de privatizare de pe urma căreia a obținut 12.860 lei. Prepeliță a fost și la CEO în comisia de privatizare de unde a încasat 40.759 lei, trecând și prin CA-ul de la Electrocentrale Constanța de unde a fost remunerat cu suma de 10.575 lei, Electrocentrale București – 29.341 lei de la CA și alte 15.876 lei din CA-ul de la Electrocentrale Titan.

Al patrulea membru al CA de la CEH este consilirul superior din Ministerul Energiei, Victoria Lupu. Aceasta este însă și la Electrica Furnizare, anul trecut încasând de pe urma CA-ului 48.000 lei.

Ultimul membru al Consiliului de Administrație de la Complexul Energetic Hunedoara, dar nu cel din urmă, este consilierul superior din minister, Cristina Irimescu. Aceasta a fost și anul trecut la CEH, făcând parte dintr-una din comisiile constituite degeaba la nivelul structurii energetice hunedorene de pe urma căreia a încasat suma de 30.200 lei.

02-ghimpauFostul președinte al Consiliului de Administrație al Complexului Energetic Hunedoara, Aurelian Ghimpău, a fost și el omul bun la toate. Declarația de avere completată de Ghimpău arată că acesta a încasat anul trecut ca și adminsitrator/membru comisii în cadrul companiilor de stat 156.511 lei. De la CEH, Ghimpău a luat 71.950 lei, alți 29.560 lei obținându-i din poziția de membru CA la Energie România (fostul GDF Suez).

 

 

Iulian Offenberg a făcut și el parte din Consiliul de Administrație al CEH până când compania a intrat în insolvență. Ca și consilier al ministrului Offenberg a vizitat minele din Valea Jiului pentru a constata ceea ce se știa deja, că aici se lucrează cu tehnologie învechită. Raportul întocmit, a rămas probabil în minister. De la CEH Offenberg a fost remunerat cu  8685 lei, însă acesta a deținut anul trecut și poziția de șef serviciu la Conversmin- acea companie care se ocupă cu închiderea minelor- de unde a încasat 57.470 lei.

purcaru1Ca o ironie a sorții sau poate o idee pusă în practică, directorul general de la Conversmin, da, acea companie specializată în închiderea minelor, a fost și el președintele Consiliului de Administrație al Complexului Energetic Hunedoara. Ioan Stamin Purcaru a luat de la CEH 61.736 lei, iar de la Conversmin alte 133.336 lei.

Elena Popescu, angajat al ministerului, a trecut și ea pe la CEH. Statul a numit-o în consiliile de supraveghere de la Complexului Energetic Oltenia şi în consiliul de administraţie de la Compania Naţională a Uraniului fiind șefa Direcţiei Generale Politici Energetice din cadrul ministerului de resort. Declarația de avere arată că în 2014, Elena Popescu a încasat 177.331 lei pentru că a făcut parte din consiliile de administraţie, adunările generale ale acţionarilor şi comisiile de privatizare de la Electrocentrale SA, Electrica, EnergoNuclear, Nuclearelectrica, Complexul Energetic Hunedoara şi Hidro Tarniţa.

În CA-ul de la CEH a fost și Mihaela Preda care este soţia unui director din OMV Petrom.

Adevărul scrie că și oficialii Ministerului Energiei sunt în acelaşi timp administratori: secretarii de stat Cristian Buşu şi Corina Popescu sunt membri în consiliul de administraţie al Electrica. Concomitent, secretarul de stat Aristotel Jude este şi administrator al Romgaz.

corina popescuCorina Popescu supervizează sectorul energetic, deşi în acelaşi timp este în conducerea neexecutivă a unei companii din sector, în vreme ce Aristotel Jude coordonează sectorul de petrol şi gaze din funcţia de secretar de stat la minister, în timp ce este administratorul uneia dintre cele mai mari companii din domeniu. Și tot Corina Popescu este cea care a coordonat comitetele de cărbune constituite la nivelul ministerului. Cel de huilă a ajuns la concluzia, sub atenta îndrumare a Corinei Popescu, că încă două mine din Valea Jiului trebuie închise.

 

Consiliul de Administraţie nu s-a opus  nici măcar la “inventivul” contract de mediu cu chinezii care doar a consumat activitatea angajaţilor de la Mintia, dar nu s-a şi concretizat – din cauză de nelegalitate. Şi acum nu mai face nimeni vorbire despre el, ca şi cum nu ar fi existat şi nu ar fi generat situaţia ireversibilă cu care se confruntă societatea energetică hunedoreană. Poate  doar Garda de Mediu Hunedoara a arătat  tangenţial cu degetul în acea direcţie când a decis “sistarea activităţii de la Mintia”, cauză pentru care CEH-ul se află în instanţă.

Alexandru Blaj, fost și el președinte al CA de la CEH timp de vreo trei luni declara că “binefacerile pentru CEH” erau bine coordonate de oamenii ministerului şi cei ai CA acesta povestind cum la o întâlnire la minister, pe marginea certificatelor de carbon necesare CEH anul trecut, au fost chemați și jucători pe bursa de profil.

Scandalul certificatelor de carbon reprezintă un alt subiect controversat la nivelul CEH, subiect în care băieţii deştepţi din energie au atras societatea hunedoreană.

Reamintim că membrii CA, împreună cu preşedintele acestuia, Aurelian Ghimpău, au încasat, la începutul lunii ianuarie, înainte de intrarea societății în insolvență, sume cuprinse între 7000 de  lei şi 20.000 de  lei.

Cele mai mari sume au ajuns la actualul preşedinte, Aurelian Ghimpău – 17.000 lei ( adică 170.000.000. lei vechi ) şi Ioan Stamin Purcaru, fostul preşedinte al Consiliului de Administraţie – 20.000 lei ( adică 200.000.000. lei vechi). Câte 9.000 de lei au încasat ceilalți membri ai CA: Elena Popescu, Mihaela Preda, Sîrbu Negru – Partenie Nicolae și  Tudorache Iulian.

Și fostul președinte al CA, Alexandru Blaj, a avut un rest de plată de circa 7.000 de lei.

Sumele încasate de membrii CA reprezintă doar acea componentă variabilă ceva gen “suplimente de viteză”. Viteza cu care au acționat pentru ca CEH să nu mai poată fi salvat. Lunar, membrii CA încasau peste 4.000 de lei, cotă parte din indemnizația directorului general corporatist al societății energetice.

 

Mihaela MIHAI

Gazeta de dimineata

 

 

Comenteaza

Comenteaza